Autoritatea Federală din domeniul Transporturilor din Germania (KBA) a cerut Porsche să recheme la service aproximativ 60.000 de SUV-uri Macan şi Cayenne echipate cu motoare diesel, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al KBA.
Publicaţia germană Der Spiegel anunţase rechemarea vineri dimineaţă, afirmând că două modele, echipate cu cele mai noi motoare diesel Euro 6, au aşa-numitele dispozitive capabile să reducă emisiile în cadrul testelor de laborator.
Reprezentanţii Porsche AG – o subsidiară a Volkswagen – nu au fost disponibili pentru comentarii.
În 2017, Porsche a anunţat că va rechema la service 22.000 de modele Cayenne, după ce s-a descoperit un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel de trei litri. Softul ilegal arată rezultate diferite ale emisiilor în timpul testelor de laborator faţă de condiţiile reale de drum.
După ce Volkswagen a recunoscut că, în perioada 2005 – 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, Guvernul de la Berlin a ordonat efectuarea de teste de emisii la toatele modelele de autovehicule aflate în prezent în circulaţie în Germania.