Suspendarea dreptului de a circula pe drumurile publice se aplică şoferilor temporar până în momentul în care cumpărătorul reuşeşte să îşi declare autoturismul.
“Numeroşi cetăţeni ne-au adresat petiţii şi au pus întrebări referitoare la ce posibilitate au după ce vând un autovehicul să urmărească starea înmatriculării şi să se asigure că noul proprietar va transcrie vehiculul pe numele său astfel încât să nu mai fie puşi în situaţia de a plăti amenzi pentru o maşină pe care nu o mai au. Începând cu data de 20 mai, va intra în vigoare o nouă instituţie, cea a suspendării înmatriculării vehiculului, aceasta reprezentând o interdicţie temporară de circulaţie a vehiculului pe drumului public, nu echivalează cu o radiere”, a declarat comisar şef Florin Catană, directorul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Un şofer riscă suspendarea dreptului de a conduce în cazul în care autoturismul are documentul de Inspecţie Tehnică Periodică expirat sau anulat ori netranscrierea dreptului de proprietate de către noul proprietar în termen de maxim 90 de zile de la momentul cumpărării.
În cazul în care un şofer este surprins de poliţişti circulând pe drumurile publice având ITP expirat sau dreptul de proprietate nu a fost declarat în termenul legal riscă sancţiuni.
“Pentru dispunerea măsurilor, poliţistul se va asigura că este scos de pe partea carosabilă. Sancţiunile care vin să corijeze conduita conducătorului auto sunt 9-20 de puncte amendă, respectiv între 1.305 şi 2.900 de lei, reţinerea certificatului de înmatriculare şi reţinerea plăcuţelor. În ambele cazuri de reţinere, dovada este emisă fără drept de a conduce”, a declarat comiarul şef Gelu Mareş din cadrul Direcţiei Rutiere.
DRPCIV a lansat pe site-ul oficial al instituţiei o aplicaţie online prin intermediul căreia toţi cei interesaţi îşi pot rezerva o programare pentru emiterea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare, dar şi a stării de înmatriculare a autovehiculului.
Noua ordonanţă de urgenţă îi determină pe conducătorii auto să îşi înscrie mai repede autoturismele faţă de cu o făceau anterior. “În Bucureşti numărul de transcrieri a ajuns la 500 pe zi faţă de 100-150 pe zi în aceeaşi perioadă a anului trecut”, a declarat comisarul şef Florin Catană.
Sursă: Mediafax