Biletele de avion sunt pe cale să se scumpească, atrag atenţia companiile aeriene. Este efectul creşterii preţurilor la combustibili, care apasă puternic pe profiturile operatorilor aerieni, drept urmare acestia vor percepe taxe mai mari pentru călătorii. La noi deja tarifele de călătorie au urcat puternic, urmare a cererii în creştere. Acum mai e o rundă de efecte.
Preţul petrolului a crescut în acest an cu până la 12 procente, iar cotaţia de la Londra se învârte în jurul a 75 de dolari pe baril. Chiar dacă este într-o uşoară scădere faţă de maximul de 80 de dolari, efectele s-au simţit puternic în industria aeriană.
La începutul acestei săptămâni, Asociația Internațională pentru Transportul Aerian, un grup global din industrie, și-a redus prognoza de profit cu 20% față de începutul anului, din cauza creșterii costurilor cu combustibilul, dar şi cu forța de muncă.
Transportatorii au avertizat deja că dacă preţul petrolului va continua să crească şi chiar dacă va rămâne la valorea din prezent, ar trebui să ne pregătim pentru preţuri mai mari la rezervarea unui zbor.
Deocamdată este dificil de prezis cât de mult vor creşte preţurile la biletele de avion sau când vor avea loc aceste scumpiri, însă cert este că mesajul este unanim din partea marilor companii aeriene.
Acestea vor avea câteva modalităţi de a-şi acoperi cheltuielile mai mari pentru combustibil. Unii ar putea ridica tarifele de bază cu până la 10 dolari, în special în cazul zborurilor pe distanţe lungi. Alţii ar putea să adauge taxe suplimentare pentru combustibil sau să vândă mai puţine locuri la ofertă scrie digi24.ro