Ion Țiriac este pe cale să facă o nouă investiție majoră în nordul Bucureștiului, pentru a crea o bază sportivă cu toate facilitățile, unde viitorii campioni ai României să aibă toate condițiile necesare pentru a face performanță. Evaluat inițial la câteva zeci de milioane de euro, proiectul va “înghiți” până la 300 de milioane de euro, după cum spune chiar omul de afaceri, care are pregătit și un plan B.
În total, proiectul ar putea costa 300 de milioane de euro, dintre care 100 de milioane sunt asigurate de Fundația Ion Țiriac, iar restul trebuie să vină de la Uniunea Europeană. Dacă nu va reuși să obțină fondurile necesare, omul de afaceri nu va abandona proiectul, ci va trece la planul B: un centru sportiv de dimensiuni mai mici.
“În jurul patinoarului avem peste 30 de hectare de teren unde vom face o universitate sportivă aşa cum sunt în Statele Unite. Lângă patinoar va fi un bazin olimpic, o pistă de atletism, o sală cu 3.000 – 3.500 de locuri, poligon de tir, 10 terenuri de baschet, 12 de volei, 30 de tenis. Pentru a face acest ‘camp universitar’ avem nevoie de încă 150-200 de milioane de euro”, a spus Ion Țiriac, potrivit publicației Ziarul Financiar.
În trecut, Ion Țiriac a anunțat că noul campus îi va purta numele și doar căminul ar urma să aibă 4.500 de camere.
“Sper ca Bruxelles-ul să ne dea restul de 200 de milioane care ne trebuiesc. Nu ştiu dacă actualul guvern va susţine proiectul. Dacă până la urmă nu o să reuşim cu această mare universitate eu voi face, independent de treaba asta, măcar un centru sportiv”, a mai precizat Țiriac, potrivit capital.ro