Începând cu data de 24 iulie 2018, ca urmare a promovării concursului organizat de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel PINTESCU-GRĂDINARU Cătălin George a fost numit în funcţia de prim adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad.
Colonel Pintescu Cătălin este absolvent al Facultăţii de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie „ Alexandru Ioan Cuza”, promoţia 2000.
În perioada 2000-2002, a fost locţiitor al comandantului Detaşamentului de Pompieri Piteşti, din 2002 până în anul 2015 a fost ofiţer specialist în comandamentul I.S.U Argeş, din 2015 fiind detaşat la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă până în anul 2016 când a fost împuternicit prim adjunct la ISU Olt.
După absolvirea facultăţii de pompieri, şi-a completat studiile în domeniul situaţiilor de urgenţă şi a managementului conducerii, la Academia de Poliţie – Centrul de Studii Post Universitare, Institutul de Studii pentru Ordine Publică.Tot azi, 01 august a.c a avut loc la sediul ISU Arad, ceremonialul militare de avansare în grad, la îndeplinirea stagiului, pentru 6 ofiţeri şi 54 subofiţeri.
În România, gradul militar este un drept al titularului şi reprezintă recunoaşterea în plan social a calităţii de militar.
CEREMONIAL MILITAR LA ISU ARAD
Categorie: mandri.ro