Schimbarea la Față a Domnului. Tradiții și superstiții

schimbare la fata

În fiecare an, pe 6 august, creştinii prăznuiesc Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos, care are ca semnificaţie momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său. Anul acesta, sărbătoarea pică în ziua de luni.

Pe muntele Tabor, pe când Iisus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, tresar deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Dar, imediat, au parte de un lucru şi mai neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stau de vorba cu Iisus despre patima şi moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie. Semnificaţia tainică a acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viaţa aceasta. În popor, această sărbătoare este prăznuită pe data de 6 august şi este privită şi ca începutul toamnei. Schimbarea la Faţă mai este numită şi Obrejenia, denumire ce vine din slavonă şi înseamnă transformare, schimbare. Denumirea în limbă greacă a sărbătorii este Metamorphosis (transfigurarea). Sfântul Antim Ivireanul o numeşte sugestiv Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Hristos.

Tradiții și superstiții de Schimbarea la Față a Domnului

Obrejenia sau Probejenia, așa cum este cunoscută în folclorul tradițional sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului, marchează începutul toamnei. De-acum nu mai e voie la scăldat în ape curgătoare, nici la spălat rufe la râu. Nici măcar animalele nu se mai scaldă după această dată.

Se spune că cei care nu ţin această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi ca florile care de acum încep să se veştejească. Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi şi ploşniţe.

  Rapperul DMX dus la spital in stare grava dupa ce a consumat droguri

Fetelor care se spală în această zi nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba. Despre oamenii care nu-şi văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineaţa zilei, se spune că vor muri până la sfârşitul anului.

În această zi nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de către cineva, că aşa vei fi tot anul.

Tot de acum este bine să nu se mai doarmă afară. Praznicul Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos este prin excelenţă sărbătoarea îndumnezeirii firii omeneşti şi a participării trupului trecător la bunătăţile veşnice.

Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă sigur vor fi vindecaţi. Femeile însărcinate, dacă vor ţine această zi, vor avea o naştere uşoară şi copii sănătoşi.

Cei vii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuţi în nefiinţă, ci să facă pomană în amintirea şi pentru sufletul acestora.

Dacă în Ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, toamnă va fi una roditoare şi îmbelşugată.

În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâta. În popor se spune că, dacă în Postul Adormirii Maicii Domnului plouă mult, iarna care va veni va fi una plină de ninsori.

Sursă: www.libertatea.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: arad, sarbstoare, schimbarea la fata, stiri, superstitii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici