A fost semnată scrisoarea de intenție vizând colaborarea între orașul Changzhou – China și municipiul Arad

39911105 1777064645705401 5269551308821495808 n

În Sala Ferdinand a Primăriei Municipiului Arad, a avut loc, astăzi, semnarea scrisorii de intenție vizând colaborarea între orașul Changzhou – China și municipiul Arad. Aceasta a fost redactată în 3 limbi (română, chineză, engleză) și  stă la baza demarării unor colaborări vizând punerea în valoare a patrimoniului celor două comunități. Documentul semnat constituie un prim pas în vederea unei viitoare înfrățiri.

Delegația chineză este prezentă în orașul nostru în perioada 21-23 august 2018, ocazie cu care membrii acesteia au derulat vizite și au avut întâlniri cu reprezentanți ai mai multor instituții și organizații arădene. Aceasta a avut următoarea componență: domnul Shen Lian – director adjunct al Biroului Afaceri Externe al Municipiului Changzhou, doamna profesor Zhu Juanfen – decan, director al Departamentului de Relații Internaționale, Institutul Tehnologic din Changzhou, domnul Zhang Xian, director adjunct al Biroului de Cultură, Radio, Tv, Presă și Publicații al municipiului Changzhou, domnul Lu Hongwei – director adjunct al Biroului de Turism al municipiului Changzhou, doamna Chu Wenxia – şef al Comitetului pentru Femei și Copii din Changzhou, doamna Li Min, translator, Biroul Afaceri Externe al municipiului Changzhou.

În discursul domniei sale, care a urmat după prezentarea unui film cu aspecte relevante ale orașului Changzhou, domnul director Shen Lian a subliniat: “Înainte de a face deplasarea la Arad, am aflat că între orașele noastre există similitudini. Ambele localități sunt străbătute de râuri, chiar dacă în cazul nostru, albia nu este atât de largă precum a râului Mureș, și nu avem cetatea pe care dumneavoastră o aveți. O altă similitudine e aceea că ambele noastre orașe au o industrie foarte dezvoltată în sectorul componentelor auto. Am aflat că fiecare autoturism fabricat pe continent are o componentă produsă la Arad. Suntem onorați să ne aflăm astăzi aici și ne exprimăm încrederea în colaborări valoroase, de perspectivă.”

  BNR renunta la Arenele BNR

Consolidarea și dezvoltarea relațiilor de prietenie și cooperare cu orașul Changzhou oferă deschidere înspre viitoare proiecte de anvergură, benefice ambelor comunități urbane, îndepărtate din punct de vedere geografic, dar apropiate pe palierul realelor valori culturale și sociale. Se întrevăd acțiuni și posibile proiecte commune pe palier cultural, artistic, științific, educativ, sportiv, economic, social, protejarea mediului, administrație publică locală, medical etc.

“Avem în vedere demararea colaborării pe patru paliere: cel al relațiilor culturale, economice, de protejare a mediului înconjurător și nu în ultimul rând, cel universitar. Vom încerca să implicăm universitățile arădene. Am primit cu mare plăcere scrisoarea de invitație pentru a vizita orașul Changzhou. Este foarte onorant ca un oaspete din China să spună că știe faptul că fiecare autoturism din Europa are o componentă fabricată în orașul nostru. Ar trebui să fim mândri de acest lucru și să promovăm la rândul nostru realizările Aradului și ale arădenilor”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

39887053 895327997319603 1095545066564354048 n 39911105 1777064645705401 5269551308821495808 n 1 39944365 294380918015265 7384451118710915072 n 39980187 371119283425381 3290648172321308672 n 39993711 236619690334806 2254955918863106048 n

Categorie: mandri.ro
Tags: arad, china, infratire, semnare, stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici