Țara din Europa care vrea să interzică vânzarea de energizante către copii

LmpwZyZ3PTgwMCZoYXNoPTVkM2E0NmYyZTVjZjVjMGJjOTEzZTg5YmMzNWYwMzM0.thumb

Marea Britanie ar putea interzice vânzarea către copii a băuturilor cu conţinut mare de cafeină, din cauza riscurilor pentru sănătate, a anunţat joi guvernul de la Londra, citat de Reuters.

Aşa-numitele băuturi energizante conţin un nivel ridicat de zahăr şi de cafeină şi sunt asociate cu obezitatea şi o serie de alte probleme de sănătate.

Adolescenţii britanici care beau băuturi energizante consumă cu aproximativ 50% mai multe astfel de produse comparativ cu tinerii din restul Europei, potrivit comunicatului.

Guvernul a lansat un proces de consultări, solicitând puncte de vedere în această privinţă, inclusiv vârsta de la care ar trebui să fie aplicată interdicţia. Măsura ar urma să fie aplicată numai în Anglia, în timp ce Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord au libertatea să îşi stabilească politicile.

Interdicţia ar fi aplicată băuturilor care conţin cel puţin 150 de miligrame de cafeină pe litru.

Unii comercianţi interzic deja vânzările de băuturi energizante copiilor cu vârste de sub 16 ani. În luna aprilie a acestui an, în Marea Britanie a intrat în vigoare şi o taxă separată, pe zahăr, în cazul băuturilor răcoritoare scrie digi24.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: bauturi, energizante, interzise

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici