Începe Campionatul Național de Culturism şi Fitness. La Arad vor veni 200 de sportivi!

campionat 2

Campionatul Național de Culturism şi Fitness, la care vor participat 200 de sportivi va începe, astăzi, la Arad. Surpriza din partea organizatorilor este simbolul feminin al fitnessului mondial, Gal Ferreira Yates.

Astfel, în premieră, orașul nostru va găzdui, între 1-2 septembrie, Campionatul Național de culturism și fitness al seniorilor, grație implicări XOX Nutrition. Constantin Bîșcă este arădeanul care stă în spatele organizării la Arad a acestui eveniment. Clubul Sportiv XOX Gym Arad va fi reprezentant în luptă pentru medalii de trei sportive: Diana Darie – vedeta clubului, cu numeroase competiții câștigate -, Medina Popovici – debutantă – și Vanessa Pârvulețu – imaginea XOX Nutrition, brand care va fi lansat în cadrul evenimentului.

Prezent la eveniment este şi Gabriel Toncean, preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness. „Atâta timp cât aveam oameni inimoşi care îşi doresc să organizeze competiţii sportive noi suntem alături de ei. Am considerat că Aradul este un oraş care merită, un oraş mare cu multe valori care cu siguranţă va fi un centru al regalului culturistic şi al fitnessului românesc. Astăzi vom avea cântarul unde toţi sportivii îşi vor face măsurătorile necesare pe categoriile pe care participă. Sâmbătă va începe competiţia cu cea de fitness, iar ulterior vor fi categoriile la culturism, iar duminică vom deschide concursul cu „Bikini Fitness”. Avem aproximavitv 200 de sportivi. Sunt cei mai buni sportivi care au participat la ultmele campionate naţionale”, a declarat Gabriel Toncean.

campionat

Organizatorul evenimentului, Constantin Bîșcă a declarat: „A fost destul de greu să organizez, dar sper din tot sufletul să fie ceva foarte frumos şi remarcant pentru Arad. Vrem să ducem Aradul cât mai sus pe hartă şi pe buzele tuturor. Cred că merităm asta. Vreau să fie o competiţie unică în România. Facem ceva cu drag. Ştiu de la alte competiţii că avem un public foarte cald. Aşteptăm arădenii cu drag să participe la această competiţie”, a declarat Constantin Bîșcă. Preţul de intrare la Campionatul Național de Culturism şi Fitness este de 10 lei.

  O milionară din Iași creşte 30 de copii sarmani și de pe străzi, investește în educația lor și îi face premianți!

 

Categorie: mandri.ro
Tags: arad, campionat, culturism, firness, national, stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici