Că al nostru edil are idei năstrușnice nu mai e o noutate. Că ele sunt împărtășite egal și uniform de către mințile luminate ale onor consilieri locali, nici asta nu mai e o noutate. De fapt, de 11 ani singurele noutăți sunt exploziile de entuziasm ale primarului vis-a-vis de diferite proiecte nerealizabile și mai ales inutile.
Pentru noi, arădenii.
Ultima găselniță a cetățeanului de la Brad, susținută în linie de al său consiliu local este despre cum ar trebui arădenii să se „dea” cu bărcile pe Mureșel. Comunicarea respectivei idei ne-a parvenit în urma unui interviu din presa locală. Probabil că stralucita idee i-a venit după ce, în prealabil știindu-l un om studios, a răsfoit „minuta” ultimului cincinal prezentat în plen tot de un politician vizionar. Acestuia din urmă nu i-a ieșit pasența cu canalul Dunăre – Marea Neagră, însă se pare ca l-a inspirat pe actualul președinte de Arad, primarul încă în funcție.
În declarația dânsului ne comunică candid că Mureșelul nu este al lui, dar daca ar fi, s-ar mula perfect pe proiectele Municipalității din jurul candidaturilor la titlurile de Capitală Verde a Europei 2018 și Capitală Europeană a Culturii 2021.
Că dânsul vrea altă iarbă în jurul deversării are un oarecare sens vis-a-vis de Capitala Verde însă nu văd, sub nici o formă, legătura cu Capitala Europeană a Culturii 2021. Doar dacă nu cumva se gândește să monteze vreo scenă plutitoare pe „curgătoarea” respectivă la care să atașeze (la scenă) restul de FIlarmonică rămasă după aventura Văcean, așteptându-se la câteva lied-uri Schubertiene între Confecții și Județean.
Oricum, după anunțul interesant în care ne descrie cum în cadrul Capitalei Europene a Culturii 2021 va achiziționa câteva clădiri etalon ale Aradului cu vreo 13.000.000 (13 milioane) de euro, ne va explica ulterior și cum „bagă” Mureșelul Cultural pe gâtul arădenilor și mai ales cu câți bani, că deh, cultura costă.
În interviul dat de primarul Falcă apare la un moment dat și un anumit domn Purcaru, care după spusele primaruluil ar fi vinovat de faptul că gondolele nu au functionat mai devreme la Arad. Îl credem pe cuvânt, însă îi amintim că o lungă perioadă de timp a fost prin București un domn Boc pe post de prim-ministru și dacă și-ar fi dorit cu tot dinadinsul să așeze o vâslă pe stema Aradului probabil ar fi reușit.
Interesant este ca edilul nostru ne dă și rezolvarea tehnică a problemei. Inginer-Primar fiind, ne explică în ce fel va construi în primă fază un stăvilar la ieșire din Confecții ca să țină apa.
Nu-mi dau seama acum dacă stăvilarele mai pot reține și altceva în afară de apă însă hai să-i dăm crezare inginerului și să mergem mai departe. După cum comunică însuși dânsul urmează trei-patru operațiuni import
ante pe care să nu cumva să le greșesc, le prezint exact ca și citat:
„Jos trebuie făcut un stăvilar, la ieşire din Confecţii, ca să ţină apa. Pompezi apă de la pompa din zona Maranata. Mai întâi pompezi apă ca să se spele mizeria, după aceea opreşti repede, îi verifici pe cei care deversează mizerie în canal şi le spui să-şi închidă «jucăriile». – Ghe. Falcă
Domnule primar, am înțeles aproape totul. Avem totuși o singură întrebare: Cât de repede trebuie oprită apa?
Aventura tehnică se continuă cu prezentarea pe scurt a tipurilor de barcă și adâncimea de la care ele pot evolua. Evident ca, la fel ca în cazul achizițiilor culturale trebuie să-l credem pe cuvânt pe specialist, neîndrăznind să intervenim cu întrebări despre bărcile cu fund lat și cele cu fund adânc:
„Faci pe două sensuri acele bărci cu fund lat, nu cu fund adânc – opt pe un sens, opt pe alt sens – cu un punct de întoarcere şi un punct de garare.”- Ghe. Falcă
De ce opt pe sens, nu cred că are rost să ne mai întrebăm, că ne-am mai întrebat și de ce nu mai avem stadioane de fotbal la Arad și tot degeaba. Că punctul de întoarcere nu prea e clar definit nici in DEX și asta e evident, dar nu merită să facem atâta caz din asta.
Dar cu gararea…
Domnule primar, țin să vă anunț oficial că bărcile nu garează ci andochează. Ca să fiu un pic mai explicit, vă anunț că niciodată nu o să reușiți să garați o bărcuța în locul unui Audi A7, exact la fel cum nu o să puteți andoca același A7 pe locurile de parcare vândute arădenilor. Doar pentru că acum, după ce le-au plătit, sunt ale lor.
Finalul interviului ajunge să mă nedumerască și mai mult. Domnul primar ne da două-trei soluții de realizare a Mureșelului Cultural, fiecare structurată însă pe dorința avidă, observ eu, de a avea apa respectivă în curtea primăriei.
Precaut de data asta ne anunță că gestionarea Mureșelului Cultural se va face în urma unui caiet de sarcini cu aportul unui „operator privat care să pună opt bărci, să facă staţii… tot şi care dă preţul cel mai mic pentru cetăţeni.” La fel de mic prețul probabil ca și taxele din Arad – printre cele mai mari din România.
Nu știu ce să fac: dacă să râd sau să plâng.
Taxe mari, exorbitante chiar, stadioane decimate, parcuri distruse, subvenții la caldură infime față de alte orașe mult mai mari și potente ca al nostru și multe altele, mă fac sa mă întreb dacă chiar merităm asta. Știu că sunt mulți oameni care încă îl mai susțin pe acest primar. E dreptul și alegerea lor. Mai știu însă că în afara celor care știu și văd altfel lucrurile apar din ce în ce mai mulți arădeni care încep să-și pună întrebări.
Acesta e un lucru bun. Nu vreau și probabil nici nu voi putea să încerc să schimb părerea unuia sau a altuia vis-a-vis de politicieni de orice fel ar fi ei. Îmi doresc însă anul viitor în iunie să încercăm toți să judecăm corect, fără patimă sau interese altele decât cele pentru care ne vom afla în fața urnei, cât de bine sau rău a facut unul sau altul pentru orașul nostru. Să ne gândim ce lăsăm în urma copiilor noștrii, și nu în ultimul rând să încercăm să facem să trăim noi corect măcar dacă nu bine.
Călin Costea
N.B. Acest articol a fost scris după ce duminică, la 2 zile și aproape două săptămâni după ce s-a întâmplat la Colectiv și Paris, cânta muzica în fața Casei de Cultură la un festival girat de administrația locală și de primar. Nu am pretenția să arate măcar vreun pic de respect față de victimele de la cele două tragedii și să anuleze evenimentul, însă mi-aș fi dorit să înteleagă că trăiesc într-un oraș al cărui locuitori s-au dus să aprindă lumânări săptămânile acestea… de două ori.
Articolul original îl puteți găsi pe blogul lui Călin Costea.