Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a ales ziua de duminică, 7 octombrie, pentru a vota la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţiei. Acesta s-a prezentat la ora 13 la secţia de vot organizată în incinta Liceului Teoretic Adam Muller Guttenbrunn de pe strada Posada, fiind însoţit de soţie şi fiică.
La ieşirea din secţia de vot edilul a declarat: “3 milioane de oameni au solicitat organizarea acestui referendum pentru definirea mai clară în Constituţie a familiei, lucru pe care noi îl avem în Codul Civil. Aşa cum ştiţi referendumul este cea mai înaltă relaţie între cetăţeni şi societate. Când vorbim despre 3 milioane de oameni cred că este o normalitate să respectăm voinţa lor. Mai mult decât atât îmi amintesc faptul că în 1989, în timpul revoluţiei,toţi vorbeam despre libertate, despre modul în care ne putem respecta în interiorul unei societăţi. Eu am votat aziţinând cont atât de valorile creştine ale societăţii româneşti şi de cele în care cred din punct de vedere politic”.