Doi urmăriți general au fost prinși la Nădlac

controale vama

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac II – Csanadpalota au depistat şi predat autorităţilor competente doi bărbați căutaţi de autorităţile române pentru executarea unor pedepse privative de libertate.

„În data de 07.10.2018, la ora 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota  s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de intrare in România, cetăţeanul român C.P. în vârstă de 31 de ani, domiciliat în judeţul Argeş.

La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile române un mandat european de arestare, pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei, având de executat un an de închisoare.

Tot în data de 07.10.2018, la ora 09.00, în același punct de trecere a frontierei, s-a prezentat  pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român J.F., în vârstă de 21 de ani, având domiciliul în Bucureşti”, spun reprezentanții Poliției de Frontieră.

Şi în acest caz, în urma efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române, un mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, furt calificat şi tâlhărie, având de executat 2 ani şi 7 luni de închisoare.

Persoanele în cauză au fost predate unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în continuare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

 

Categorie: mandri.ro
Tags: arad, nadlac, prinsi, stiri, urmariti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici