Un sat din Dolj, invadat de reptile uriașe. Ce este „șarpele rău”, una dintre cele mai mari specii din Europa

aD0yYWYzZWZkZWVhODg5NmUwYjhmZjk3NWEwODZjMTA3OA.thumb

Ciupercenii Vechi era până acum câteva zile o comună obișnuită din județul Dolj. Spunem era, pentru că în ultimele zile a fost invadată de șerpi care pot ajunge și la 2 metri lungime. Oamenii se trezesc cu ei în case, curți și pe străzi. În disperare de cauză, au început să-i omoare pe unde îi găsesc.

Ziarul de Craiova scrie că reptilele își caută locuri de hibernare și tocmai de aceea au invadat curțile localnicilor. Șerpii își găsesc de obicei adăpost în fundațiile caselor, în beciuri sau în peșteri.

„Specia se numește Dolichopis Caspius sau șarpele rău și este unul dintre cei mai mari șerpi din Europa. Poate mușca dacă sunt prinși sau încolțiți, dar nu sunt veninoși. Cel mai probabil caută loc de hibernare. Ei sunt prezenți în tot sudul țării, de-a lungul Dunării, și se hrănesc predominant cu rozătoare. Cel mai simplu ar fi să îi scoată din casă, să îi prindă și să îi ducă înapoi în mediul lor”, a declarat dr. Alexandru Strugariu, președintele Grupului Herpetologic Moldavica.

sarpe_0
Foto: Ziarul de Craiova

Vestea proastă este că problema va persista, sunt de părere specialiștii. Specia este specifică pentru sudul țării, de-a lungul Dunării.

Categorie: mandri.ro
Tags: sarpe, sarpe rau, specie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici