Andreea Ştefan, o tânără de 28 de ani din Râmnicu Vâlcea, a murit, joi noapte, la o clinică din Germania. Ea fusese transferată de la Spitalul Sfantul Ioan din Capitală cu arsuri grave pe 30% din suprafaţa corpului şi căile respiratorii afectate. Numărul victimelor care au pierit ca urmare a incendiului din Colectiv a ajuns la 58.
Familia Andreei Ştefan, tânăra din Râmnicu Vâlcea rănită în clubul Colectiv, a anunţat că aceasta a decedat joi noapte într-o clinică din Germania.
Potrivit voceavalcii.ro, Andreea a fost trezită ieri de medici timp de 45 de minute, însă se pare că nu ar fi reacţionat foarte bine, ea fiind îngrozită de starea în care se afla. De aceea, cadrele medicale se pare că au băgat-o din nouă în comă indusă.
Numai că, organismul tinerei nu a mai rezistat, iar în această noapte ea s-a stins la doar 28 de ani.
Andreea Ştefan era cu prietenul ei în club în acea seară şi, din nefericire, ei nu au reuşit să iasă la timp din clădire, alegându-se cu arsuri grave. Ea avea răni grave pe 30% din suprafaţa corpului, cele mai afectate zone fiind faţa şi pieptul.
Înainte de a fi mutată la clinica din Germania, vâlceanca a fost internată la Spitalul Sfantul Ioan din Bucureşti.
Numărul celor decedaţi a ajuns la 58.
În spitalele din București mai sunt internați 11 răniți în Colectiv, care se află în stare critică și gravă, alți 33 fiind în stare stabilă. De asemenea, 29 de victime sunt internate în unități medicale din străinătate.
Sursa: www.realitatea.net / Foto: www.teotrandafir.com