Consilierul local Ionel Ciupe a a iniţiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local Municipal, mai ales că, susţine acesta „ Ceea ce acum numim Axa Arad – Timişoara (sau, cum spun timişorenii, Axa Timişoara – Arad) se va transforma, de fapt, în Metropola Timişoara iar Aradul va avea numai de pierdut”.
Evident ca raspunsul nu s-a lasat mult asteptat , iar din partea PNL i-a raspuns presedintele TNL Arad Bogdan Boca :
„Dincolo de multele greșeli gramaticale din Proiectul de Hotărâre adresat de domnul Ciupe secretarului Municipiului Arad, aș spune că este vorba despre o simplă încercare de a specula o evidentă rivalitate născută între cele două orașe pe terenul de fotbal și, în același timp, o încercare de a se agăța cu dinții de o eventuală sensibilizare a cetățenilor. Încă o dovadă, dacă mai era nevoie, că domnul Ciupe este un demagog care nu are capacitatea de a înțelege minime concepte economice și administrative. O încercare grobiană de a profita de pe urma acestui subiect prin afirmații menite să dezbine cetățenii celor două orașe. Ceea ce trebuie să înțeleagă domnul Ciupe este că Aradul și Timișoara, împreună, au șansa de a deveni al doilea centru economic al României”
Interesant cum viata „politica” a orasului nostru devine din ce in ce mai „efervescenta” odata cu aproprierea campaniei electorale din 2016….
SA TRAITI BINE……….
Consilierul Ciupe cere referendum pe METROPOLA – TNL raspunde
Categorie: mandri.ro