„Dintr-o neatenţie, deputaţii USR au votat, miercuri, un proiect privind Consiliul Concurenţei, care prin amendamentele formulate în mod deliberat ambiguu ca să treacă neobservate, prevedea şi pensii speciale pentru angajaţii acestei instituţii.”, a scris USR, vineri, pe pagina oficială de Facebook.
Uniunea a precizat că în comisiile de specialitate s-a opus proiectului de lege.
„USR s-a opus acestor amendamente în comisii, dar a votat în plen proiectul pentru că era vorba despre transpunerea unei directive europene care se află de un an de zile în Parlament. Împotriva României a fost declanşată procedura de infringement deoarece a întârziat transpunerea acestei directivei.”, conform USR.
USR a adăugat că, timp de un an, PSD a amânat adoptarea ordonanţei în Parlament, în încercarea de a introduce o serie de amendamente ce urmăreau înlocuirea conducerii Consiliului Concurenţei care nu se află sub controlul lui Liviu Dragnea.
„După îndelungi dezbateri, PSD a renunţat la aceste amendamente înainte de votul final, de aceea USR a votat pentru adoptarea proiectului. Din păcate, amendamentele privind pensiile speciale pentru funcţionari ai Consiliului Concurenţei nu au fost eliminate”, a precizat USR.
Partidul condus de Dan Barna a subliniat că voturile USR nu au fost decisive pentru adoptarea proiectului, care a trecut cu 211 voturi, dintre care 24 ale deputaţilor USR scrie gandul.info
„A fost o greşeală pe care o vom repara la Senat. USR va propune eliminarea amendamentelor problematice la Senat şi va vota împotriva proiectului, dacă acestea nu sunt scoase din proiect. Am dovedit până acum consecvenţa deciziilor şi ne vom păstra mereu promisiunile.”, a completat USR.
Totodată, USR a declarat că unul dintre primele proiecte importantedepuse de USR în Parlament a fost abrogarea pensiilor speciale.
„Unul dintre primele proiecte importante depuse de USR în Parlament a fost abrogarea pensiilor speciale. Ulterior, USR votat împotriva pensiilor speciale pentru judecătorii CCR, împotriva pensiilor speciale pentru membrii Curţii de Conturi, împotriva pensiei speciale pentru Avocatul Poporului, împotriva pensiilor speciale pentru baronii locali.”, a afirmat USR.