Tragedie în timpul Balului Bobocilor care a avut loc, vineri seara, la Sebiş. Diana, o tânără în vârstă de 33 de ani, a murit în timp ce dansa pe scenă alături de soţul ei.
“Echipajul SMURD al Detașamentului de Pompieri Sebis a intervenit la Casa de Cultura din localitate. La fața locului au găsit o femeie de aproximativ 33 de ani în stop cardiorespirator. Femeia a fost resuscitată aproximativ 30 minute apoi transportată la spitalul din Sebis. La spital a intrat din nou în stop și nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare fiind declarata decedata”, spune George Pleşca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.
Diana este din Bucureşti şi făcea parte dintr-o trupă de dansuri populare.