Târgul de Crăciun 2018 a debutat cu spectacol de lumini, spectacolul coregrafic al balerinilor de la opera din Cluj Napoca, „100 de ani de România în pași de dans”, a încântat asistența reunită pe platoul din fața Palatului Administrativ, iar Magic Drummers – trupa de spectacol stradal invitată tocmai din Belgia, a completat seara cu un moment artistic de excepție.
Cei prezenți au audiat apoi un concert de muzică pop și cântece de iarnă susținut de Nicola, iar seara a fost completată de un Aerial Fantasy Show – o lansare de baloane magice cu heliu.
“Am pregătit un ambient special pentru arădeni. Am dat o față nouă târgului, cu sprijinul unei firme care pregătește târgurile de iarnă din Milano – Italia și Marsilia – Franța, adevărați profesioniști ai domeniului. Noutățile și surprizele se vor succeda pe toată perioada lunii decembrie. Vom amenaja și un orășel al copiilor, o adevărată premieră pentru Arad. Vom aduce și două lame pitice, special dresate pentru interacțiune cu copiii. Spectacolele de astăzi, așa cum ați putut constata, au fost susținute de adevărați profesioniști ai genului, precum toboșarii luminoși. Spectacolul de lumină a încununat această seară specială”, a precizat doamna director executiv al Centrului Municipal de Cultură Arad, Daniela Pădurean-Andreica.
“Pe parcursul întregii săptămâni, am pregătit momentul din această seară. Târgul nostru de iarnă este special în acest an, fiind dedicat Centenarului. Am aprins iluminatul festiv și spectacolul de lumină a fost un eveniment unic. Sperăm că am reușit să transmitem, inclusiv prin modul în care am conceput iluminatul festiv și inaugurarea acestui târg, sentimentele noastre de respect pentru marea sărbătoare națională care se apropie. Vom sărbători în fiecare zi și vom fi alături de toți arădenii, pe care îi invităm să viziteze târgul și să participe la evenimentele pe care le organizăm”, a precizat, cu ocazia deschiderii târgului de iarnă, primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă.