Tarifele de distribuţie a energiei electrice vor creşte cu 0,74%, de la 1 ianuarie, ceea ce va însemna o scumpire pe factură de 3,5 lei pe an în medie pentru un consumator casnic, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).
Impactul în factură este calculat pentru consumatorul casnic cu un consum mediu de 100 kWh/lună. Autoritatea motivează aceste scumpiri prin faptul că a cerut operatorilor creşterea volumului investiţiilor. Însă tarifele nu vor creşte la fel pentru toţi românii. Pentru unii dintre ei vor avea loc ieftiniri, deoarece doar pentru 5 distribuitori din totalul de 8 sunt aprobate majorări de tarife. Pentru ceilalţi trei, tarifele vor fi diminuate.
Acest lucru vine în contextul în care distribuitorii ceruseră cu toţii majorări, cuprinse între 2,49% şi 14,46%. Potrivit Economica.net, cea mai mare creştere a taifelor de distribuţie a energiei electrice, pentru joasă tensiune, a fost acceptată pentru Electrica Muntenia Nord, respectiv 4,34%, mai puţin de jumătate faţă de solicitatea companiei, de 11,55%. Enel Distribuţie Banat este distribuitorul căruia, la joasă tensiune, i s-a redus cel mai mult tariful, cu 0,21%, deşi ceruse o creştere de 2,5%.