Vrei să-ți iei credit în 2019? Principalele noutăți de care să ții cont anul acesta

credite banci

Și în domeniul creditelor, ca în mai toate domeniile, de altfel, au apărut, în cursul anului 2018, o serie de modificări. Astfel, potrivit acestora, ratele bancare ale românilor se plafonează, tinerii pot obține credite fără dobândă, iar băncile trebuie să-și informeze mai bine clienții și să găsească soluții împreună cu aceștia atunci când au dificultăți în a returna banii.

1. Tinerii cu vârsta de până la 26 de ani ce nu au venituri stabile sau care sunt în perioada studiilor pot, începând de la jumătatea lunii octombrie 2018, să beneficieze de credite fără dobândă de câteva zeci de mii de lei. Concret, aceștia pot, prin intermediul programului guvernamental “Investește în tine”, să obțină credite de până la 40.000 de lei. Suplimentar, dacă se angajează în perioada derulării creditului, tinerii vor putea să ceară încă 20.000 de lei, în baza unei simple adeverințe de la angajator.

2. În cazul suspendării executării silite, banca nu mai poate bloca banii care intră în contul debitorului, a decis, în luna mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Decizia a fost publicată în aceeași lună în monitorul Oficial, devenind astfel obligatorie pentru toate instanţele din România.

3. Proiectul de act normativ ce prevedea că băncile erau obligate să convertească în lei creditele acordate cetățenilor în franci elvețieni a fost declarat neconstituțional în 2017. Astfel, acesta s-a întors în Parlament, iar în luna noiembrie 2018 a fost respins definitiv de Camera Deputaților. Asta înseamnă că documentul nu se poate aplica.

4. Potrivit unui act normativ ce a intrat în vigoare spre sfârșitul lunii decembrie 2018, nu se mai poate solicita anularea clauzelor abuzive din contracte odată cu contestația la executare silită. Anularea acestor clauze poate fi cerută însă printr-o acțiune separată.

  Bihor: O femeie de 65 de ani a ajuns la spital după ce a fost înjunghiată în spate de nepoata ei, în vârstă de 13 ani

5. De la începutul lui 2019, ratele creditelor noi ale românilor sunt plafonate. Mai exact, cei care iau credite în lei nu plătesc mai mult de 40% din veniturile nete, cel mult 45%, la creditele Prima Casă, iar la creditele în valută, maximum 20%. Aceste plafoane nu se aplică creditelor deja contractate până la finele anului 2018.

6. După cum stabilește un nou set de reguli de bună practică pentru industria bancară, românii cu credite și dificultăți financiare beneficiază, începând din noiembrie 2018, de sprijinul băncilor la care au împrumuturi. Astfel, după introducerea acestor noi reguli, toate instituțiile de credit din România trebuie să fie mult mai implicate în informarea persoanelor care doresc să ia un credit și să găsească, în cazul în care cel împrumutat are dificultăți în a returna creditul, soluții împreună cu acesta scrie avocatnet.ro.

Categorie: mandri.ro
Tags: 2019, credite, romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici