Foarte posibil ca azi, în Parlamentul britanic, să fie adoptată o soluţie prin care să se încerce să se pună capăt haosului pe care-l cunoaştem acum sub denumirea „procesul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană“. Şi se va întâmpla sub o presiune extraordinară. Dar a unei exasperări extreme a opiniei publice obligate să asiste la un spectacol de proastă calitate, extrem de lung, jucat intensiv pe bani europeni, ajuns acum, după doi ani şi jumătate, la o singură concluzie: nimeni nu ştie cum va arăta actul final al tragi-comediei care ameninţă să se transforme, brusc, într-o adevărată tragedie.
Azi este momentul adevărul pentru Primul Ministru Theresa May confruntată cu nevoia imperativă de a spune adevărul: Uniunea Europeană nu va renegocia Acordul încheiat cu Londra. În acest sens, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a declarat: „Avem o poziţie unanimă a Celor 27 privind acordul Brexitului care reflectă poziţia UE. La acest acord s-a ajuns împreună cu guvernul britanic, este susţinut de lideri şi nu poate fi renegociat“. Este exact ceea ce nu au vrut să creadă britanicii că s-ar putea întâmpla, ei au mizat pe canalele de lobby pentru a convinge unele ţări să susţină renegocierea şi, mai ales, au promis asta ca certitudine absolută şi cetăţenilor britanici.
Ceea ce a fost important pentru Theresa May a fost să întârzie cât s-a putut de mult momentul luării unei decizii finale, mutând astfel presiunea de la Londra înspre Bruxelles în speranţa că decidenţii europeni vor fi cu mult mai interesaţi să ajungă la un alt Acord, chiar cu preţul unor cedări majore în favoarea Marii Britanii, dar care să poată fi folosit ca argument de mare valoare propagandistică în perioada de pregătire a viitoarelor alegerei europene drept victorie a suveraniştilor şi naţionaliştilor de genul Farage, Salvini sau Le Pen. Şi aici suntem în acest moment în care situaţia la Londra arată ca o construcţie tip Agatha Christie: pe de o parte, Acordul de retragere negociat de guvernul Theresa May cu UE a fost respins, pe de altă parte acelaşi guvern a trecut de o moţiune de cenzură, dobândind spaţiul de manevră dorit. Pentru a face ce?
Pentru a încerca să negocieze cu liderii UE, a spus premierul, chiar dacă ştia bine că uşa aceea era ermetic blocată? Atunc a încercat în continuare să tragă de timp, reuşind să obţină o promisiune a celor de la Bruxelles că ieşirea UK (prevăzută pentru 29 martie la orele 23) dacă Marea Britanie prezenta motivaţii credibile. Azi s-ar putea prezenta aşa ceva? Purtătorul de cuvânt al doamnei May spune că s-ar fi elaborat o nouă variantă de Acord care să fie supusă votului celor 27 de State Membre, Se poate, numai că, în asemenea caz, UE se auto-anulează şi devine o structură ineficientă şi acoperită de ridicol. Se poate şi să fie anunţate alegeri anticipate sau se poate să fie adoptată organizarea unui nou referendum, ambele variante presupunând ieşirea din scenă a guvernului Theresa May.
De partea cealaltă, europenii sunt şi ei puşi sub o presiune specială, cea a alegerilor pentru Parlamentul European. Dacă, din punct de vedere strict tehnic, la data alegerilor europene, nu este încă nu stabilit oficial statutul Marii Britanii faţă de UE, atunci, oricât de ciudat ar suna asta, ar putea să existe şi o cerere de organizare de circumscripţii electorale şi în UK… de aici, o altă dilemă uriaşă pentru viitor: dacă UK iese din sistem şi ei au apucat să fie aleşi, ce se va întămpla cu ei? Sigur că există posibilitatea ca UE, dacă cumva va acorda un răgaz în plus UK, să menţioneze expres că asta nu afectează cu nimic alegerile europene pentru care se proiectează deja realocarea mandatelor britanice în favoarea celorlalte state membre. Pe fond, pariul pe care-l face acum Theresa May este că, printr-un miracol, va putea să-i convingă pe europeni să amâne aplicarea regulilor Tratatelor, să-i mai acorde un răgaz în care să se negocieze termenii Acordului care va fi propus azi şi pe care britanicii vor să-l treacă prin Parlament până la mijlocul lunii viitoare.
Dacă încep negocieri, e clar că nu se vor sfârşi în actuala componenţă a instituţiilor europene ci vor trebui să aştepte constituirea noului Parlament European, a Comisiei, acolo unde ponderea naţionaliştilor şi populiştilor se poate să fie mai mare ca acum, schimbându-se şi şansele britanice… Dar va fi acceptată continuarea la nesfârşit a circului sau, dimpotrivă, indiferent de jocurile pe care le face acum Theresa May, europenii vor rămâne pe poziţii, fapt ce este echivalent cu un NO DEAL BREXIT, perspectiva cea mai credibilă în acest moment? Din ce în ce mai multe dintre ţările care contează în jocul de putere european iau foarte în serios această perspectivă urgentă, au adoptat măsurile legislative necesare şi anunţă propriile măsuri foarte dure de protecţie a intereselor conaţionalilor lor în raport cu piaţa muncii din Marea Britanie sau cu poziţia companiilor comerciale ale căror activitaţi ar putea fi afectate într-un anume fel.
Practic, dacă urmăriţi luările de poziţie din ultimele săptămâni din campaniile mediatice de informare din Statele Membre cu privire la ce va însemna un No DEAL BREXIT, veţi vedea că, după părerea de rău exprimată iniţial faţă de decizia britanică, începe acum să predomine sentimentul că, în definitiv, trebuie să le fie respectată opţiunea de a se reîntoarce la poziţia de „splendidă izolare“ de la finele sec. al XIX-lea când Imperiul decisese să nu se amestece cu nefericiţii europeni. Asta e, să-i lăsăm pe ceilalţi să decidă, poate e mai înţelept să nu ne băgăm în ciorbă şi să rămânem cu cormoranii noştri. Care va fi valoarea acestei izolări în sec. XXI şi care-i vor fi urmările pentru cetăţeanul britanic încă nu poate prezuma nimeni. Putem vedea doar primele efecte, companiile care-şi mută sediile în Europa, oameni care-şi iau dublă cetăţenie, retragerile băncilor şi multinaţionalelor. Să aşteptăm să vedem ce se decide azi şi care vor fi consecinţele imediate.
Între timp, instituţiile europene au luat notă cu interes de poziţia oficială a Guvernului României privind BREXIT, cea exprimată de ministrul Daea în Parlamentul European, atât de alambicată şi ciudată încât exprimă perfect arta noastră tradiţională de a naviga în cel puţin două luntri: „Regret, sigur, şi Uniunea Europeană este mai săracă faţă… fără Anglia… este mai săracă faţă de Marea Britanie. Dar aceste lucruri le putem gândi, le putem judeca în interesul comun şi urmărim cu interes paşii în acest domeniu astfel încât dorinţa de a fi împreună să se manifeste oricând şi pentru aceasta suntem în stare toţi să găsim soluţii pentru a genera o asemenea stare de lucruri în care obiectivele comune să fie atinse cu dorinţa fiecărei părţi şi cu interesul legitim pentru fiecare domeniu.“ Dacă cineva l-ar lua în serios ar putea crede că acea confuzie între „Anglia“ şi „Marea Britanie“ ar fi o subtilă aluzie deliberată, de şcoală înaltă, la posibilitatea ca, post BREXIT, două dintre entităţile componente ale UK să se separe tocmai fiindcă vor în UE, de aceea noi având nevoie, nu-i aşa, de Anglia. Asta e, să-i lăsăm pe ceilalţi să decidă, poate e mai înţelept să nu ne băgăm în ciorbă şi să rămânem cu cormoranii noştri.
sursa adevarul.ro