Banii privind taxa auto vor fi rambursati cel tarziu pana in luna iunie a acestui an, a anuntat ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici.
“Cu sau fara somatia Comisiei Europene, noi am prevazut, in Ordonanta 114 daca nu ma insel, un termen pana in iunie anul acesta sa fie banii rambursati. De ce am pus iunie? Ca sa fie un termen mai larg. Cel tarziu pana in iunie am pus noi legal, dar sa nu inteleaga cei care ne urmaresc ca dam banii tocmai in iunie. Nu. Cum se aproba bugetul imediat incepem sa rambursam tot ce s-a depus de catre cei in speta. Sper ca domnul presedinte sa nu de inapoi bugetul pentru ca ia multe astfel de probleme si pe zona de alocatie si pe zona de taxa auto si pe alte cheltuieli”, a spus duminica seara, la Antena 3, Eugen Teodorovici.
El a fost intrebat cand vor fi returnati banii pe taxa auto, declarata ilegala, in conditiile in care Comisia Europeana a somat Romania sa plateasca aceste sume in urmatoarele doua luni.
Taxa auto pentru autovehicule la prima inmatriculare a fost introdusa pentru prima data la 1 ianuarie 2007, imediat dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Ea a suferit numeroase modificari pana in 2012 cand taxa a fost suspendata pana la finalul aceluiasi an, iar persoanele care platisera deja urmau sa primeasca banii inapoi.
Din 15 martie 2013 a intrat in vigoare timbrul de mediu pentru autovehicule, iar din acel moment taxa auto a fost calculata exclusiv pe baza emisiilor de CO2, inscrise in cartea de identitate a masinii.
Timbrul de mediu pentru autovehicule face parte din cele 102 taxe nefiscale care au fost eliminate de la 1 februarie 2017.
Ministrul Mediului, vicepremierul Gratiela Gavrilescu, declara pe 19 ianuarie, ca grupul de lucru care lucreaza la noua varianta de “taxa auto” incearca sa se intalneasca in fiecare saptamana pentru a gasi o varianta, iar in momentul in care va fi gasita o formula de calcul sustenabila o sa informeze populatia.