Inca un transport de materiale sanitare importate din China de catre Primaria Oradea, cel de al treilea, a ajuns sambata in Romania, cu un avion Boeing 737 al companiei Tarom.
Fiecare dintre cele trei avioane a adus cate 10 tone de materiale de protectie, cum ar fi combinezoane si masti de protectie pentru personalul medical din Oradea.
Este ultimul transport in cadrul unui contract de import din care au mai fost aduse la sfarsitul saptamanii trecute 37 de tone de materiale sanitare pentru spitalele din Oradea si judet, informeaza Primaria Oradea.
Autoritatile din Oradea au cumparat echipamente medicale din China, fara intermerdiari, la preturi mai mici si cu 50% decat cele din Romania.
Primele doua aeronave Boeing 737 ale companiei Tarom au aterizat miercuri pe Aeroportul International din Oradea cu aproximativ 20 de tone de materiale sanitare necesare pentru spitalele din oras in lupta impotriva noului coronavirus: combinezoane si masti, dar si manusi, ochelari de protectie, botosei, bonete, halate impermeabile etc.
“Comparand preturile care se practica in Romania si in Europa, cred ca am luat la sub jumatate. O sa aveti si comparatiile (pe site-ul Spitalului Judetean – nota Bihoreanul), o sa aratam si preturile cu care se achizitioneaza in momentul de fata echipamente”, a spus dr. Carp.
In acest demers, orasul a fost sprijinit de reprezentantii unei companii din Parcul Industrial care are unitati de productie si in China, noteaza publicatia.