Pentru că şcolile nu se vor deschide prea curând, senatorii au decis ca părinţii să aibă zile libere plătite până la sfârşitul anului şcolar, respectiv 12 iunie 2020.
Legea actuală prevede că indemnizaţia acordată pentru fiecare zi liberă este de 75% din salariul de bază, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut.
Pentru că şcolile nu se vor deschide prea curând, senatorii au decis ca părinţii să aibă zile libere plătite până la sfârşitul anului şcolar, respectiv 12 iunie 2020. Camera Deputaţilor, care este for decizional, urmează să se pronunţe asupra acestui proiect, iar preşedintele Iohannis va trebui să promulge această lege pentru ca părinţii să beneficieze de această prevedere.
O soluţie mai rapidă ar putea veni în acest sens din partea Guvernului printr-o nouă ordonanţă de urgenţă, a declarat pentru Mediafax deputatul Marian Cucşă (ALDE), iniţiatorul legii iniţiale privind acordarea de zile libere pentru părinţi când se închid şcolile.
ANGAJATORII OBLIGAŢI SĂ DEA LIBER ANGAJAŢILOR CU COPII SUB 12 ANI
În 14 martie, preşedintele Iohannis promulga legea prin care părinţii primesc zile libere plătite când şcolile sunt închise în situaţii speciale, pentru supravegherea copiilor. Cu două zile înainte, Camera Deputaţilor adoptase proiectul ce prevedea acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor cu vârstă de până la 12 ani, respectiv până la 18 ani pentru cei cu dizabilităţi, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, că urmare a condiţiilor meteoro nefavorabile sau a altor situaţii extreme decise de către autorităţile competenţe cu atribuţii în domeniu.
Zilele libere se acordă în cazul în care locul de muncă nu permite să se lucreze la domiciliu sau telemunca, la cererea unuia dintre părinţi, depusă la angajatorul persoanei care va supraveghea copilul.
Cererea va fi însoţită de o declaraţie pe proprie răspundere a celuilalt părinte, din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul sau de muncă zile libere ce i s-ar cuveni potrivit prezenţei legi.
Indemnizaţia pentru fiecare zi liberă se va plăti din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi este în cuantum de 75% din salariul corespunzător unei zile de lucru, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de stat.
Ulterior, la începutul lunii aprilie, odată cu continuarea stării de urgenţă şi a restricţiilor impuse de această pandemie, Guvernul a adoptat o ordonanţă prin care sunt acordate zile libere pentru părinţi şi în timpul vacanţelor şcolare, pe perioada stării de urgenţă.
Astfel, dacă modificarea adoptată de Senat trece şi în Camera Deputaţilor, părinţii vor putea beneficia de această indemnizaţie până la finalul anului şcolar, în contextul în care, chiar dacă nu mai este declarată o stare de urgenţă, şcolile au rămas închise scrie adevarul.ro