În cursul zilei de azi, 5 mai 2020, a fost datordinul de începere a lucrărilor proiectului„Reabilitare clădire Teatru Clasic Ioan Slavici Arad – Etapa 1 – Restaurare și Reabilitare exterioară”.
Proiectul urmărește două obiective specifice unul privind realizarea de lucrări de reabilitare și restaurare exterioară a clădirii monument istoric și celălalt privind promovarea clădirii monument istoric inclus în patrimoniul cultural al Municipiului Arad.
Proiectul de reabilitare și restaurare a clădirii Teatrului Clasic Ioan Slavici are o durată de 2 ani și presupune următoarele lucrări: reabilitarea integrală a fațadelor exterioare și interioare a clădirii monument istoric, restaurarea tâmplăriei exterioare și înlocuirea celei din PVC cu tâmplărie din lemn, refacerea șarpantei, schimbarea completă a învelitoarei existente din tablă și țiglă, refacerea sistemului de captare a apei pluviale, de la nivelul acoperișului, înlocuirea sistemului de iluminat arhitectural existent cu unul modern cu corpuri de iluminat pe bază de led, reabilitarea instalației de paratrăsnet existentă, refacerea trotuarului curții interioare construcției.
Amenajarea unei expoziții permanente care va prezenta istoria clădirii în holul teatrului și digitalizarea clădirii pentru a permite și vizitarea virtuală a monumentului pe internet sunt numai două dintre activitățile propuse cu scopul de promovare și punere în valoare a calității de monument istoric a clădirii teatrului.
“Valoarea totală a proiectului este de 14.098.866,76 lei, iar valoarea finanțării nerambursabile este de 11.386.538,72 lei.”