Când a intrat coronavirusul în România și cât de eficiente sunt măsurile guvernului ?

C5F5182F D1DF 4D0B 9977 4A03DD205A41

Când a intrat coronavirusul în România și cât de eficiente sunt măsurile guvernului ?

O întrebare cu foarte multe răspunsuri. Asta dacă luăm în calcul țările civilizate din punct de vedere medical care au un sistem funcțional și care au menționat gripe neobișnuite din iarna 2019.

Franta a re-testat unele probe de gripă “neobișnuită”  din decembrie 2019 probe care acum s-au dovedit a fi pozitive la SARS-COV-2,respectiv

sugerează că boala era răspândită deja în rândul populaţiei franceze la sfârşitul lunii decembrie 2019 ”, au scris Yves Cohen şi colegii săi de la spitalul din Groupe Hospitalier Paris Seine din Saint-Denis”

În Italia “„o stranie pneumonie” circula deja încă din noiembrie. Medicii generaliști își amintesc acum că au avut în decembrie, dar chiar și în noiembrie, cazuri foarte ciudate, foarte grave, mai ales la pacienți în vârstă, a declarat la sfârșitul lunii martie dr. Giuseppe Remuzzi, directorul Institutului de Cercetări în Farmacologie din Milano Era”.

În China, „pacientul zero” ar fi primit îngrijiri medicale la 17 noiembrie, adică mult mai devreme decât anunțul oficial al autorităților în privința depistării unui nou coronavirus.

Când a intrat SARS-COV-2 în România ? Vom afla probabil în același moment în care vom primii răspunsurile la  întrebările despre Revoluția din 1989…

Și asta deoarece politicienii care trebuie să ne ofere răspunsurile urcă  în sondaje, pe principiul “follow the leader” indiferent dacă gestionează bine sau nu pandemia, iar opoziția de stânga-dreapta face eforturi să-și mențină poziția de dinainte de pandemie…

Și totuși perioada asta are și părțile ei bune!

Sute de mii de muncitori s-au reîntors în România de frica morții. După ceremonia de bun venit în patria mamă echivalentă cu plasarea într-o tristă carantină au analizat opțiunile și au plecat urgent înapoi.

  Marian Godină face public filmul întreg al altercației dintre medic și polițiști

Pandemia a adus în prim-plan importanța angajaților din sănătate, a spitalelor și a substanțelor folosite.

Spirtul probabil va fi spirt, dezinfectanții medicali vor avea concentrația înscrisă pe etichetă iar spitalele vor avea în sfârșit aparatura de testare pentru infecțiile virale.

Nu că și-ar fi dorit neaparat guvernanții, nu era în planul lor de afaceri, ci doar pentru că un organism molecular i-a obligat să ia măsurile necesare…

Alea pe care noi românii nu am reușit să-i facem să le ia timp de treizeci de ani…

Prețul plătit ?

Imens și totuși meritoriu. Au aflat și tâmpiții că frumoasa Românie ucide.

Prin corupție, incompetență și nepăsare. Până acum doar pe noi. De acum încolo fără diferențe și pe ei….

Calin Costea / Mândri Că Suntem Arădeni
calin costea
Categorie: mandri.ro
Tags: arad, calin costea, Coronavirus, guvern, romania, spitale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici