Medicul Virgil Musta a declarat, pentru News.ro, că după o lună de la impunerea unei noi scheme de tratament pentru pacienţii cu COVID-19, se observă rezultate pozitive.
“Am făcut o analiză sumară în care am văzut că de aproximativ o lună, de când dăm tratatament anticoagulant precoce la pacienţii noştri, nu am mai avut bolnavi care să ajungă pe Terapie Intensivă. Toţi evoluează în forme medii sau severe ale bolii, dar nu au ajuns la intubare. Dacă ei ajung în timp util la spital, să se poată introduce corticoterapia, au şanse mai mari decât pentru cei care ajung direct pe ATI”, a spus medicul Virgil Musta.
Noua schemă de tratament este legată de procesul patogenic care intervine în boală, a mai spus medicul.
“Este vorba despre terapia antivirală, unde apar o serie de noi medicamente, terapii, cum este cea cu imunoglobuline, cu plasmă, cum este Remdesivirul, la pacienţii de la Terapie Intensivă. Sunt diferite antivirale care încearcă să diminueze cantitatea de virus, care conduce la procesul inflamator. A doua direcţie este cea de coagulare, pentru că s-a constat că este o hipercoagulitate în această boală şi inflamaţia stimulează coagulitatea. La necropsie, în ţări precum Italia şi Elveţia, care au fost mult înaintea noastră, au constatat un număr foarte mare de pacienţi care au prezentat tromboze pe vasele pulmonare. Au presupus că există aceste complicaţii şi atunci eu am studiat aceste analize ale lor şi am introdus acest tratament, ca să prevenim aceste cascade patogenice. A treia direcţie de tratament este cea de diminuare a inflamaţiei, pentru că virusul produce o reacţie cu eliberare de toxine. Aici avem criterii bine stabilite, când dai această terapie, cum o dai. Sunt medicamente care modulează şi inhibă aceasta inflamaţie. Jocul pe care îl facem este între «când dai» şi «în ce doze dai» acest tratament”, a explicat Musta.
În acest moment, la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara mai sunt internaţi puţin peste 80 de bolnavi infectaţi cu coronavirus. Tot aici, de la începutul pandemiei, au fost vindecaţi peste 420 de pacienţi, din mai multe judeţe ale ţării.
1 comentariu. Leave new
Vă mulțumim domnule DR. Musta pentru efortul pe care îl depuneți pentru tratarea pacienților de această boală ucigașă .Din suflet vă mulțumim