Legea iniţiată de Daniel Zamfir va putea fi pusă în aplicare după ce preşedintele a decis să o promulge.
“Nu e o veste bună, este o mare victorie a românilor. Promulgarea legii înseamnă sfârşitul robiei la care au fost supuşi toţi românii cu credite, mai ales în franci elveţieni, de la începutul crizei economice din 2009 şi până acum. O spun cu toată convingerea şi mai ales cu toată cunoaşterea fenomenului!”, a declarat Daniel Zamfir în exclusivitate pentru DC NEWS.
Amendamentele aduse Legii dării în plată arată:
“Reprezintă criterii alternative de individualizare a impreviziunii următoarele evenimente;
a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creştere de peste 52,6% faţă de data încheierii contractului de credit. În vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Naţională a României la data transmiterii notificării de plată şi cursul de schimb publicat de BNR la data încheierii contractului de credit;
b) pe durata executării contractului de credit, obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă”.
În cazul intrării în vigoare, legea nu operează de drept în procesele actuale. Procesele pe darea în plată aflate acum pe rol vor merge până la capăt pe legea actuală, conform surselor citate. Acestea adaugă faptul că, în cazul în care debitorul pierde, poate introduce o notificare pe legea nouă.
De-a lungul parcursului legislativ, legea a stârnit atât reacţii politice, cât și ale sectorului bancar, care aprecia recent că legea dării în plată, alături de alte șapte inițiative legislative cu impact asupra sistemului bancar (plafonari de dobânzi, conversia creditelor, suspendarea plîții ratelor sau eliminarea titlului executoriu) vor avea impact asupra economiei și vor duce la scăderea creditării, scrie mediafax.ro
În cazul intrării în vigoare, legea nu operează de drept în procesele actuale. Procesele pe darea în plată aflate acum pe rol vor merge până la capăt pe legea actuală, conform surselor citate. Acestea adaugă faptul că, în cazul în care debitorul pierde, poate introduce o notificare pe legea nouă.