Medicul legist Pasquale Mario Bacco din Bari spune că cercetările echipei sale au scos la iveală mai multe lucruri extrem de importante- printre care și faptul că cifrele legate de mortalitatea din Italia sunt pur și simplu inventate. Ziarul Italian Il Giornale prezintă toate detaliile, citat de evz.ro.
„Nu va exista niciodată un vaccin”, spune fără ocolișuri medicul legist Pasquale Mario Bacco din Bari care, împreună cu cei 13 colegi ai săi, studiază virusul Covid-19 de ceva vreme. Încă de la sfârșitul lunii februarie a arătat că infecția pulmonară circulă în Italia din octombrie 2019.
Pe noi ne-a interesat să înțelegem incidența acolo unde nu s-a manifestat boala”, a declarat Bacco.
Medicii din Bari au prelevat un eșantion de la 7.038 de persoane sănătoase și fără simptome, toți angajați de companii. Aceștia au efectuat teste serologice începând cu 25 februarie. Astfel s-a descoperit că peste 30% din populația italiană a luat contact cu Covid-19, dezvoltând anticorpi.
”Înseamnă că aceste persoane intraseră deja în contact cu virusul cu cel puțin trei luni și jumătate înainte, s-au îmbolnăvit și au dezvoltat anticorpii, deși sunt asimptomatice”, a precizat Bacco.
Aproape 90% dintre persoanele infectate analizate nu au manifestat niciun simptom atribuit COVID-19.
Acești anticorpi nu sunt, însă, pe viață, ci “trăiesc” numai câteva luni, motiv pentru care este imposibil, potrivit medicului din Bari, să se găsească un vaccin.
„Din acest punct de vedere, SARS-Cov-2 este ca HIV. Sunt viruși care prezintă mutații. S-ar putea ca populația să fie chemată să fie supusă vaccinului în iunie, dar același vaccin nu va mai fi de ajutor în octombrie.
Eu am văzut în laborator mutațiile acestui virus, este aproape ca HIV, deci un vaccin nu va exista niciodată. Singurul lucru care ne va salva, dacă virusul ar deveni mai agresiv, este un medicament specific.
Astăzi, peroanele seropozitive au o speranță de viață egală cu o persoană sănătoasă, datorită unui medicament. Duc o viață foarte normală doar că trebuie să ia una, sau două sau trei, dar, de obicei, o pilulă pe zi, deoarece au un retroviral care intră în sânge și acest lucru ajută. Și la fel va fi și pentru COVID”, declară medicul italian.
În lumea științifică din Italia, nimeni nu a vrut să acorde credit studiului realizat de Bacco și de colegii săi. „Nici Institutul Superior de Sănătate, nici Ministerul Sănătății nu ne-au luat în seamă. Apoi, i-am prezentat datele noastre profesorului Burioni și nici nu le-a văzut”, a spus Bacco, cu amărăciune.
În prezent, sunt 30.395 de decese cauzate de Covid-19 în Italia, potrivit datelor publicate pe internet, dar în opinia doctorului Bacco, aceste cifre „au fost inventate”, deoarece „morții de COVID-19 care înainte erau sănătoși se numără pe degetele de la o mână, întrucât acest virus nu este capabil să ucidă.
Este un virus banal, simplu. De exemplu, o persoană seropozitivă nu se îmbolnăvește de COVID-19, deoarece are HIV, care este un virus mult mai mare, care folosește aceiași receptori ca și coronavirusul, deci, chiar și în concurență, SARS-Cov-2 nu reușește să meargă pe aceiași receptori. Oriunde există un răspuns imun adecvat, este anihilat”.
Potrivit declarațiilor lui Bacco, morții care au fost internați în spitale sau care aveau patologii tumorale plurimetastazice, miocardiopatii dilatate, diabetici, paraplegici, nu pot fi considerați morți de COVID-19, pentru că „toți sunt subiecți care aveau deja speranță de viață foarte scurtă”.
Coronavirusul suferă din cauza climei
Familia coronavirusului suferă absolut din cauza climei, „acest lucru vă poate spune chiar și un student la medicină din anul doi”, subliniază Bacco.
Prin urmare, din studiul realizat de grupul de medici din Bari, a ieșit la iveală (și, lucru important, era deja la sfârșitul lunii februarie) virusul Covid-19 care, ca toate coronavirusurile, este condiționat în mod semnificativ de climă.
Prin urmare, va dispărea vara și apoi va reapărea odată cu scăderea temperaturilor și, în plus, se va manifesta întotdeauna într-un mod mai incisiv în zonele mai reci ale Italiei.
„Chiar și la aceeași concentrație, patogenitatea virusului va fi întotdeauna mai mare în nord, comparativ cu sudul Italiei sau cu sudul Europei, unde temperaturile, chiar și iarna, sunt mai mari”, scrie în raportul echipei de cercetători.
„Adevărata întrebare pe care ar trebui să ne-o punem astăzi este: dar cum se întoarce acest virus în octombrie? Deoarece virusul nu a dispărut, există și supraviețuiește”, precizează Bacco.
Trei soluții
Cum vom ieși din această situație? „Odată cu descoperirea unui medicament specific”, răspunde, sec, Bacco.
Astăzi, potrivit medicului italian, există trei soluții pentru virus (până când se va găsi medicamentul potrivit pentru COVID-19. „Avem hidroxiclorochina pe care acum este inutil să o luăm, dar în octombrie nu. Vă dau un exemplu, caracteristica anemiei mediteraneene este cea a lanțurilor de hemoglobină.
Hemoglobina, spus în manieră simplă, este compusă dintr-o parte alfa și una beta (vorbim despre lanțuri polipeptidice). Subiecții betatalasemici (prin urmare, cei care suferă de anemie mediteraneană) nu au lanțuri beta. COVID-19 este legat de lanțurile beta, prin urmare acești pacienți, neavându-le, sunt imuni la COVID-19, virusul poate intra în organismul lor, dar nu se leagă.
Savanții americani au înțeles acest lucru. Acestea fiind spuse, Hidroxiclorochina are un mecanism foarte banal (care abordează conceptul de anemie mediteraneană), este folosită pentru malarie.
Luând înainte acest medicament, lanțurile beta sunt lovite, dacă virusul intră în organismul care a luat acest medicament, nu știe unde să se lege și dacă nu intră în celule, moare.
Și nu este adevărat că are mii de efecte secundare, așa cum a spus unul dintre profesorii de la televiziune”.
Sigur, nu este soluția, dar este bună în timp ce așteptăm medicamentul oficial.
Al doilea medicament este Tocilizumab, medicamentul antiartrită utilizat la Spitalul „Cotugno” din Napoli, care funcționează deoarece reduce reacțiile organismului în contact cu virusul. În cele din urmă, există terapia cu plasmă, „care este ceea ce ne va salva dacă acest virus va deveni mai agresiv”.
Acest studiu, însă, așa cum am spus, nu a fost luat în considerare. „Acceptarea studiului nostru înseamnă a nega tot ce s-a spus până acum. Dar avem o demnitate în calitate de medici și putem spune adevărul doar pentru că suntem medici liberi. Am lucrat zi și noapte, am dormit și pe jos trei ore pe noapte și am fost umiliți și evitați”, comentează Bacco. „Obosit”, medicul concluzionează: „Eu nu sunt un om de imagine, dar am un singur lucru pe care nu îl pot pierde și aici este vorba de credibilitatea mea”.
16 comentarii. Leave new
Grazie dottore ! Profesionalism si sinceritate …nici nu ne dorim mai mult !
O voce!!
Grație doctore
Abiamo bisognio di uno vaccin per persoane che guida îl mondo
Grazie Dotore..
Mulțumim mult pentru efortul și nopțile nedormite, sacrificanduva cercetând pentru noi oamenii, ca să supraviețuim…. Mulțumim !!!
Curaj stimați profesori. E un curaj de a merje inainte.
Țin să înțeleg, ca componenta HIV din virus e cea care dă bătăi cap OMS, asta e posibila cauză, pentru care s-a declarat pandemie la nivel mondial. Cu timpul lucrurile par să se limpezească iar certitudinea ca virusul este artificial va începe să se adeverească, de aici vine și îngrijorarea OMS, așa că lumea de aici în colo se va pricopsit cu alte hivuri mai mici corcite cu tot felul de gripe sau doamne ferește cu alte virusuri prin mutați naturale.
Ați avut înainte de pandemie realizări importante , dacă nu , vreți sa vă faceți cunoscut printre niște profani, di niște oameni care au cap, nu și minte.
Grazie Dottore lei e una persona che a saputo spiegare molto bene come è questo virus perché si sente tante cose e noi cittadini siamo spaventati.Buona domenica e tanta salute?
Multumim doctore
, 🙏🙏🙏multumesc
🍀🍀🍀🍀🍀🍀🍀🌞💕
Dar nici diabetul nu omoară ci complicatile favorizate de el.
grazie DOTTORE.
Covid-19 a proliferat bine mersi in tari tropicale ca Thailanda, Taiwan, sudul Chinei și HongKong, Singapore, Malayesia, etc. N-am înțeles niciodată afirmațiile dând speranța ca virusul o sa fie inhibat de caldura, cum ar fi venirea verii in tari temperate, când știm deja ca in tari cu vara aproape perpetuala s-a răspândit fără jena. Dacă este vorba de strainuri/souches diferite ale virusului, ar fi bine sa se spună clar despre ce ramura a virusului este vorba in studiu. Lăsând speranța ca Covid-19 in general este in majoritate inofensiv da doar o gratificare imediata si o falsa securitate cititorilor. Mulți trag speranțe (ca mine) ca poate au trecut prin virus fără simptome, in ciuda dovezilor copleșitoare pe care le vedem și auzim, mărturii de la oameni tineri sau de vârste medii, in condiție fizica buna și care nu erau identificați la risc, dar care au ajuns oricum la Urgentă, puși sub respiratoare.
Doctoru vorbeste prosti.Ai dreptate. Am avut covid si era vara si cald.Nu doresc la nimeni aceasta experienta