Pretul aurului a crescut semnificativ luni, investitorii fiind din ce in ce mai interesati de metalul galben, pe fondul temerilor ca extinderea pandemiei de coronavirus (COVID-19) va incetini ritmul redresarii economiei mondiale, transmite Reuters.
In conditiile in care pretul aurului a crescut deja cu 15% de la inceputul anului, pe piata spot uncia de aur a urcat luni dimineata cu 0,7%, la 1.754,74 dolari, dupa ce atinsese cel mai ridicat nivel din 18 mai.
“Aversiunea generala fata de risc ajuta piata, vedem presiuni in crestere pe valutele expuse si pe burse. Per ansamblu, aceste presiuni vin pe fondul temerilor privind extinderea pandemiei”, a apreciat Michael McCarthy, analist sef la CMC Markets. Acesta a adaugat: “Pietele sunt ingrijorate de perspectivele economice, ceea ce sprijina pretul aurului“.