Continuă criticile pe marginea admiterii parțiale a României în spațiul Schengen. Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, se declară revoltat de condițiile pe care le-ar fi acceptat guvernanții români.
„Încă nu îmi vine să cred că cineva, care reprezintă România, a îndrăznit să comită un asemenea act nesăbuit și să semneze diktatul Austriei. Practic în acel document se spune că România e responsabilă de criza migrației din Austria, că adio Schenghen până ce nu se rezolvă situația din Austria, că luăm în România toți migranții ajunși în Austria „prin România” (și oare cum se demonstrează asta? Ce facem dacă autoritățile austriece spun unui ilegal: „declară că ai intrat prin România și îți dăm 2000 de euro”?), pe scurt am acceptat în scris și sub semnătură că suntem responsabili de criza migrației din Europa și ne-am lăsat umiliți ca ultimii orbeți. Cancelarul Austriei trebuie felicitat pentru modul în care își slujește țara sa: a reușit ceea ce nici în cele mai îndrăznețe vise nu spera.
Nu știu cine și la îndemnul/sub autoritatea cui a semnat, dar după ceea ce au făcut, cei responsabili trebuie să zboare din orice funcție de responsabilitate pentru România în secunda doi. Ne-ați pus pe tava umilinței în fața întregului continent! Sunt siderat că se așterne această liniște de mormânt peste unul din cele mai grave acte contrare intereselor țării mele”, a scris Funeriu pe pagina sa de Facebook.
Duminică, europarlamentarul REPER Alin Mituţa a prezentat un document cu condiţiile cuprinse în decizia şi anexele de aderare la Air Schengen. Potrivit sursei citate, una dintre condiții prevede preluarea rapidă a azilanţilor care intră prin România sau Bulgaria.
Sursa: cotidianul