Prinţul Paul a ajuns la DNA Braşov pentru a fi audiat în dosarul retrocedărilor ilegale

18471596

Prinţul Paul a ajuns, vineri, în jurul orei 10.10, la DNA Braşov, pentru a fi audiat în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri. El urma să ajungă la audieri în cursul zilei de miercuri, însă în drum spre Braşov i s-a făcut rău şi a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, de unde a fost externat joi după-amiază.

La intrarea în sediul instituţiei Prinţul Paul nu a făcut nicio declaraţie.

Vineri, Prinţul Paul a ajuns la DNA Braşov în jurul orei 10.10, fiind însoţit doar de către avocatul său, nu şi de prinţesa Lia.

Întrebat de jurnalişti dacă se simte bine, prinţul Paul nu a răspuns, însă a făcut un gest prin care a transmis că nu prea bine.

Curtea de Apel Braşov urmează să se pronunţe, vineri, la ora 13.00, în cazul propunerii de arestare preventivă a lui Remus Truică şi a celorlalte patru persoane vizate în dosarul retrocedărilor ilegale.

Şedinţa în care Curtea de Apel Braşov a luat în discuţie propunerea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă a omului de afaceri Remus Truică, a directorului general al cotidianului Evenimentul Zilei, Dan Andronic, a avocatului Robert Roşu, a fostului consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu, Marius Marcovici, şi a omului de afaceri Claudiu Mateescu, director general al dezvoltatorului imobiliar Impact, s-a încheiat joi noapte, în jurul orei 2.30, după mai bine de zece ore.

sursă: www.mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici