Irakul a fixat duminica un termen de 48 de ore Turciei pentru a-si retrage trupele care, potrivit autoritatilor de la Bagdad, au patruns ilegal pe teritoriul sau.
‘In cazul neretragerii acestor forte in 48 de ore, Irakul va uza de dreptul sau de a recurge la toate optiunile disponibile’, inclusiv apeland la Consiliul de Securitate, a declarat cabinetul primului ministru Haider al-Abadi, intr-un comunicat.Premierul turc Ahmet Davutoglu l-a asigurat duminica printr-o scrisoare pe omologul sau irakian ca nu va exista o noua desfasurare de forte militare turce fara sa se tina cont de preocuparile Irakului. Dar el nu a precizat soarta trupelor deja desfasurate.
Practic, optiunile Irakului sunt in special diplomatice, fortele sale fiind angajate in lupta impotriva Daesh, in timp ce Ankara dispune de o armata de departe mai puternica. Turcia dispune de trupe in baza Bashiqa in provincia Ninive pentru a-i antrena pe voluntarii irakieni sunniti in vederea recuceririi orasului Mosul, al doilea oras ca marime al Irakului cazut in mainile jihadistilor din Daesh in iunie 2014.
In scrisoarea sa trimisa duminica lui Abadi, Davutoglu il informeaza despre ‘programul de antrenament inceput la Bashiqa in martie si despre misiunile si activitatile fortelor turce’ desfasurate acolo, a indicat o sursa din cabinetul acestuia. In ajun, el minimalizase aceasta noua desfasurare, evocand o ‘rotatie normala’ si o operatiune de ‘intarire pentru a face fata riscurilor legate de securitate’.
‘Aceasta nu este o noua baza’, continuase premierul turc, adaugand ca ‘baza de la Bashiqa, situata la 30 km de Mosul, este o baza de antrenament infiintata in sprijinul voluntarilor care combat terorismul’. ‘Noi am antrenat deja si vom continua sa-i antrenam pe fratii nostri irakieni care combat Daesh la Bashiqa si in alte parti’, a continuat Davutoglu.
Dar autoritatile din Kurdistanul irakian au indicat la randul lor ca ‘guvernul turc a trimis in ultimele zile experti si echipament necesar cu scopul de a extinde baza’. Ministrul irakian al apararii, Khaled al-Obeidi, a cerut si el retragerea fortelor turce. Relatiile intre Bagdad si Ankara au evoluat recent, dar raman tensionate din cauza legaturilor Turciei cu regiunea autonoma a Kurdistanului irakian si a divergentelor asupra conflictului in Siria.
Desfasurarea fortelor turce reprezinta o noua provocare pentru premierul irakian care si-a inasprit tonul in ultima saptamana, declarand ca orice trimitere de trupe straine pe teritoriul irakian va fi considerata un ‘act ostil’.
Turcia nu intentioneaza sa-si retraga trupele desfasurate recent in Irak
Turcia nu intentioneaza sa-si retraga trupele pe care le-a desfasurat saptamana trecuta la nord de orasul irakian Mosul, in pofida ultimatumului autoritatilor irakiene, a declarat luni un responsabil turc, potrivit AFP. “Ne asteptam ca ele (trupele) sa ramana (in Irak)”, a declarat, sub protectia anonimatului, acest inalt responsabil guvernamental. “Aceasta va depinde de discutii, insa in mod evident – o stim de la ofiterii nostri de pe teren, din exigentele diferitelor grupari de acolo si din starea discutiilor cu guvernul central (de la Bagdad) si cu autoritatile regionale din Kurdistan – ele (trupele) vor ramane”, a spus responsabilul turc.
Potrivit acestuia, intre 150 si 300 de soldati turci, asistati de circa 20 de tancuri, au fost desfasurati saptamana trecuta in Bashiqa. Aceasta miscare de trupe constituie, potrivit Ankarei, o “rotatie normala” ce se inscrie in cadrul unui program de antrenament al fortelor armate kurde, faimoasele “peshmerga”, si al combatantilor arabi suniti din regiune, ostili SI.
sursa stirileprotv.ro