“Majoritatea imigranților care sunt integrați în Europa devin alegători de stânga. Suspectăm că asistăm la un import clandestin de alegători!”, acuză şeful unui guvern din Uniunea Europeană. Demnitarul este de părere că Europa se sinucide şi susţine că liderii europeni acţionează total greşit, fiind desprinşi de realitate, când încurejează milioane de refugiaţi musulmani să vină în ţările UE, unde sunt trasate deja planuri de găzduire şi eventual integrare. Strategia UE pentru refugiaţi este explicată, astfel, prin prisma unor calcule politice meschine. Acuzele extrem de grave vin de la un şef de guvern recunoscut pentru apropierea faţă de Rusia şi Vladimir Putin.
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a acordat un interviu ziarului ceh Lidove Noviny. Şeful Executivului de la Budaesta, care a mai şocat în trecut prin declaraţii contradictorii şi acide la adresa unor politici europene, a dar o interpretare proprie radicală politicii europene privind acceptarea refugiaţilor musulmani şi găzduirea lor.
Orban crede că liderii europeni care au determinat soluţiile adoptate la nivelul UE îşi asigură, de fapt, viitorul politic “importând” viitori alegători pentru partidele lor. Prim-ministrul Ungariei arată cu degetul spre partidele de stânga, exprimând convingerea că refugiaţii vor ajunge, inevitabil, să voteze astfel de formaţiuni.
“Majoritatea imigranţilor care sunt integraţi în Europa devin alegători de stânga. Suspectăm că asistăm la un import clandestin de alegători”, a argumentat Orban în interviul din care a citat agenţia de presă Mediafax.
Conservatorul de la Budapesta şi-a împachetat aceste acuze cu câteva alte declaraţii prin care susţine că liderii europeni sunt total rupţi de realitate şi că distrug viitorul Europei. Orban a folosit chiar expresia “tendinţe suicidare”, în acest context,.
“Politicile europene nu mai au de mult timp simţul realităţii. Elitele politice europene sunt blocate în ideologii şi au cu greu vreo legătură cu realitatea (…) Europa îşi revine încet şi începe să conştientizeze problemele; Europa trebuie să depăşească tendinţele suicidare şi să stea pe propriile picioare (…) Europa a neglijat valorile creştine şi tradiţiile naţionale. Europa a uitat cine suntem de fapt; avem nevoie de o Europă cu identitate şi stimă de sine pentru a fi din nou puternici”, a argumentat Orban.
Orban a criticat vehement şi propunerile premierului britanic David Cameron de reformare a UE şi a cerut chiar reformarea tratatelor europene. Liderul guvernului de la Budapesta a fost şi mai dur în privinţa proiectului constituirii Statelor Unite Europene
“O eventuală iniţiativă în sensul construirii Statelor Unite Europene, un continent fără naţiuni, ar fi nebunească şi periculoasă. Dar să sperăm că cetăţenii europeni vor avea puterea de a se proteja şi de a proteja continentul de o asemenea tendinţă”, a declarat liderul ungar.
Orban a mai spus jurnaliştilor de la ziarului ceh Lidove Noviny că refugiaţii musulmani nu se vor integra şi vor genera în viitor probleme tot mai mari pentru ţările în care vor ajunge să fie găzduiţi
“Imigranţii primiţi în Europa ca forţă de muncă sunt oameni cu identităţi culturale proprii, cu probleme de coexistenţă, nu se pot adapta stilului de viaţă european. În ţările care au mari comunităţi de imigranţi s-au dezvoltat culturi paralele. Cel mai mare avantaj al Europei Centrale este că aici nu există astfel de societăţi paralele”, a încheiat Orban.
În luna octombrie a acestui an Viktor Orban a declarat despre refugiaţii musulmani că “arată ca o armată”. “Noi nu suntem în fața unei crize a refugiaților. Aceasta este o mișcare migratorie compusă din migranți economici, refugiați și combatanți străini”, a spus Orban într-un discurs susţinut la Congresul Partidului Popular European, în octombrie 2015. Citeşte aici detalii!