Loviturile Rusiei în Siria au ucis sute de civili, potrivit Washingtonului

putin obama 67877700

Statele Unite s-au arătat preocupate marți de numărul de victime civile ucise în Siria de loviturile aeriene ale Rusiei, potrivit Washingtonului, informează AFP

“Loviturile aeriene rusești în Siria au ucis sute de civili, inclusiv angajați ai serviciilor de salvare, au atins centre medicale, școli și piețe”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Mark Toner, citând rapoarte de la “organizații credibile de apărare a drepturilor omului”.

Secretarul de stat american John Kerry a discutat luni la telefon cu omologul său rus Serghei Lavrov și i-a exprimat preocupările sale, a indicat Mark Toner într-un briefing de presă.

Washingtonul se declară “îngrijorat” de “atacurile fără discriminare… asupra infrastructurilor, centrelor medicale, civililor”, a adăugat el.

Peste 130.000 de sirieni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele între începutul lunii octombrie și mijlocul lunii noiembrie, în special din cauza bombardamentelor rusești care s-au intensificat, a asigurat purtătorul de cuvânt.

În această discuție, John Kerry și-a exprimat de asemenea regretul după asasinarea șefului rebelilor sirieni Zahran Alloush vineri.

Deși Statele Unite au rezerve față de discursul și tacticile Jaish al-Islam (Armata islamului), pe care o conducea Zahran Alloush, Mark Toner a subliniat că acesta era gata să participe la discuțiile de pace sub egida ONU.

“Sperăm că acest lucru nu va trimite un mesaj descurajator celorlalți membri ai opoziției siriene… care s-au declarat gata să participe la proces”, a spus el.

Moscova neagă categoric că lovește și civili în campaniile ei aeriene în Siria în sprijinul președintelui Bashar al-Assad, așa cum afirmă mai multe ONG-uri dintre care Amnesty International și Human Rights Watch.

  Rețeaua de socializare Facebook, criticată pentru că a activat funcția "Safety Check" doar după atentatele de la Paris

Rusia declară că îi vizează pe “teroriști” și are grijă să nu lovească civili, în timp ce lucrează cu SUA și ONU pentru a reuși să pună capăt prin negocieri unui război ce a făcut deja peste 250.000 de morți și milioane de persoane strămutate începând din 2011.

Sursa: www.agerpres.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: mandri aradeni, onu, razboi, rusia, sua, teroristi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici