ANRE nu va modifica de la 1 ianuarie bonusul pentru cogenerare pe care îl plătesc consumatorii în factura de energie electrică

energie electrica1 0

Bonusul pentru cogenerarea de înaltă eficiență, pe care îl plătesc în factura la electricitate toți consumatorii din România, nu va fi modificat de la 1 ianuarie și va rămâne la valoarea de 0,01582 lei/kWh fără TVA, potrivit unui document al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).

Aceste bonusuri sunt plătite de consumatorii de energie electrică și sunt încasate de producătorii de energie în cogenerare (energie electrică și termică în același timp) care dețin echipamente cu randamente de peste 70%.

În prezent, un număr de 47 de producători de energie primesc aceste bonusuri.

De la 1 ianuarie, factura la energie electrică va scădea cu 3,5% pentru consumatorii casnici, potrivit ANRE, întrucât tarifele de distribuție, care înseamnă 40% din factura finală, vor scădea cu 12% în medie.

“Am decis o reducere de 3,5% de la 1 ianuarie pentru factura finală. Tarifele de distribuție au scăzut cu 12% în medie, însă a crescut ponderea certificatelor verzi de la 35 de lei la 43 de lei”, a declarat președintele ANRE, Niculae Havrileț, în urmă cu două săptămâni.

Ponderea certificatelor verzi în factura consumatorilor casnici a crescut, după ce mai multe companii mari consumatoare de energie au fost exceptate de la plata unei părți a certificatelor verzi.

“Dacă nu ar fi crescut cota de certificate, factura finală ar fi fost redusă cu 5,5%”, a adăugat Havrileț.

La începutul lunii decembrie, Ministerul Economiei a publicat lista celor 37 de companii exceptate de la plata unei părți a certificatelor verzi. Printre aceste companii se află Alro Slatina, Arcelor Mittal Galați, Lafarge, Carpat Cement, Saint-Gobain, Azomureș.

Sursa: www.agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici