Gardienii Revoluţiei din Iran au tras obuze în apropierea unor nave de război americane în Golful Persic: “Aceste acţiuni au fost extrem de provocatoare, periculoase şi neprofesioniste”

nava americana 415e4dcb37

Gardienii Revoluţiei din Iran au tras obuze lângă portavionul american Harry S. Truman şi alte nave de război care intrau în Golful Persic sâmbătă, după un avertisment din scurt, într-o acţiune “extrem de provocatoare”, a denunţat marţi un purtător de cuvânt american, relatează Reuters online.

Postul NBC a dezvăluit, citând oficiali americani sub protecţia anonimatului, că membri ai Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice (GRI) efectuau un exerciţiu cu muniţie reală, iar un obuz a trecut la aproximativ 1.500 de yarzi (metri) de USS Harry S. Truman, un portavion din clasa a opta Nimitz ce poartă numele celui de-al 33-lea preşedinte american.

“Obuzele nu au fost trase către (USS Harry S.) Truman şi alte nave, ci în apropiere de ele”, a precizat postul.

Mai multe vase aparţinând Corpului Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului islamic iranian, au tras obuze “în imediata apropiere” a navelor de război şi a unei căi maritime comerciale, “după ce au lansat un avertisment cu doar 23 de minute mai înainte”, a declarat comandorul Kyle Raines din cadrul Marinei americane (US Navy), un purtător de cuvânt al Comandamentului Central american.

Sursa: www.mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici