Ministerul Educației din Israel a interzis un roman de dragoste în care este prezentată relația între o femeie israeliană și un bărbat palestinian , pe motiv că amenința indentitatea evreiască. Decizia ministrului reprezintă o premieră și a fost criticată dur de liderii politici, care au spus că guvernanții nu fac altceva decât să țină învățământul israelian departe de valori precum egalitatea și libertatea, informează DW.de.
Cartea trebuia sa fie predată în orele de literatură din școli, în urma unei recomandări venite de la o comisie de academicieni, însă ministrul Educației, Naftali Bennet a decis să interzică romanul de dragoste. Este pentru prima dată în istoria Israelului când autoritățile interzic o carte, iar motivul prezentat a fost ca idila dintre o femeie din Israel și un bărbat palestinian afectează identitatea evreiească.
Liderii politici de stanga dar și artiști sau oameni simpli și-au manifestat indignarea față de decizia luată de ministerul Educației.
Bennett boicotează o carte excelentă recomandată de un comitet profesionist. Ei fac acest lucru pentru că în carte se vorbeşte despre o poveste de dragoste dintre un evreu şi un arab. Ministerul vrea să purifice sistemul de învățământ din Israel departe de valori cum ar fi pluralismul, libertatea și egalitatea, a precizat intr-un mesaj pe facebook liderul partidului Meretz, Zehava Galon- liderul Partidului.
Sursa: www.b1.ro