Anul 2016 ar putea aduce în atenția fotbalului noi talente juvenile așa cum anticipează Daily Mail.
Publicația a ales 10 jucători care ar putea deveni noile vedete ale sportului rege. Surpriza pentru România este reprezentată de nominalizarea lui Ianis Hagi în top 10 al celor mai tineri jucători care ar putea deveni nume mare în cel mai urmărit sport al planetei.
Ianis Hagi a devenit în acest sezon un jucător de bază la Viitorul Constanța, echipă antrenată și patronată de tatăl său. El este împrumutat de formația italiană Fiorentina la Viitorul unde a devenit alături de alți colegi de-ai săi revelația actualului sezon.
“Nu trebuie să fii român ca să apreciezi minunatul talent al lui Gheorghe Hagi din perioada când juca, iar acum fiul său speră să atingă același succes. După ce a absolvit Academia tatălui său, Ianis a jucat și a fost căpitan al pretendentei la titlu Viitorul, înainte de a trece, pentru un milion de euro, la Fiorentina. A continuat să joace pentru Viitorul și sunt semne care amintesc de tatăl său, atunci când joacă în rolul numărului 10”, au scris englezii despre Ianis Hagi.
În top 10 al speranțelor fotbalului mondial alături de fiul lui Gică Hagi mai sunt incluși fotbaliști ca Timothy Fosu-Mensah de la Manchester United, sud-coreeanul Lee Seung-Woo de la Barcelona, Angel Correa de la Atletico, Donyell Malen de la Arsenal, Julian Brandt de la Leverkusen, Gianluigi Donnarumma de la Milan , Joshua Kimmich de la Bayern, Abdelhak Nouri de la Ajax și Marco Asensio de la Espanyol, scrie DigiSport.
Sursa: www.b1.ro