Un astrolog ucrainean prezice sfârşitul lui Vladimir Putin. Vladimir Ross a anunţat că anul 2017 va fi cel mai periculos pentru preşedintele rus, care ar putea să se confrunte cu o lovitură de palat sau “chiar cu eliminarea fizică”.
“Tot ce știu este că la fiecare 32 de ani, în anul cămilei, după calendarului zoroastrian, este înlăturată personalitatea care personifică puterea. În anul cămilei în 1921, a fost înlăturat practic de la putere Lenin, care a fost trimis la Gorki și a cărui degradare mentală începuse în martie”, a explicat el într-un interviu pentru Radio Svoboda, conform B1 TV.
Într-un alt an al cămilei, în 1953, a murit Stalin sau a fost ajutat să moară, spune el.
Peste alți 32 de ani, în anul 1985, alte schimbări de anvergură au avut loc în Uniunea Sovietică, care l-au propulsat în vârful piramidei de partid și de stat pe Mihail Gorbaciov în luna martie.
Acelaşi astrolog a mai prezis că regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk se vor întoarce la Ucraina de îndată ce Putin nu va mai fi la putere, iar liderii rebelilor separatişti din estul Ucrainei vor pleca toţi în Rusia.
Sursa: www.b1.ro