Oamenii de ştiinţă au realizat un nou medicament care ar putea fi o alternativă mai sigură decât morfina.
Cercetătorii au descoperit că atunci când este vorba de ameliorarea durerii, variantele modificate ale endomorfinei, care este produs chimic natural în organism, pot avea acelaşi efect, fiind la fel de puternic ca morfina.
În plus, medicamentul nu produce niciuna dintre reacţiile secundare nedorite produse de medicamentele pe bază de opium. În acest moment, rezultatele se referă numai la testele făcute pe şobolani, dar e un început promiţător pentru ceea ce ar putea deveni un analgezic puternic şi cu mai puţine efecte secundare.
Medicamente opioide pentru durere sunt, de obicei, folosite pentru a trata dureri severe şi cronice, dar în plus faţă de calităţile lor formative, pacienţii dobândesc o toleranţă pentru ele dacă le iau de mai mult timp. Concomitent cu dependenţa lor, poate apărea pericolul supradozelor. Supradozele pot provoca insuficienţa motorică şi depresia respiratorie potenţial letală, care se soldează, anual, cu mii de decese în SUA.
În contrast, cercetătorii au descoperit că endomorfina proiectată la şobolani a produs ameliorarea similară a durerii fără a cauza probleme ce rezultă din consmului medicamentelor pe bază de opiu.
“Aceste efecte adverse au fost absente sau au fost reduse cu noul medicament. Este fără precedent pentru o peptidă să demonstreze o astfel de ameliorare puternică a durerii, cu atât de puţine efecte secundare”, a declarat farmacologul şi neurologul James Zadina, de la Şcoala de Medicină a Universităţii Tulane din Louisiana, SUA.
În testare, oamenii de ştiinţă au descoperit că variantele lor de endomorfină au produs un efect mai mare sau egal de ameliorare a durerii decât morfina, fără a provoca şobolanilor respiraţie lentă. Atunci când s-a administrat animalelor o doză la fel de puternică de morfină, acestea au avut o depresie respiratorie semnificativă. Nici probleme de coordonare nu au fost observate la şobolanii cărora le-a fost administrată endomorfina, deşi o înrăutăţire semnificativă ar putea fi văzut la animalele cărorare le-a fost administartă morfina. Noul medicament, de asemenea, produce mai puţină toleranţă decât morfina.
Pentru a cerceta gradul de dependenţă a medicamentului, oamenii de ştiinţă au observat comportamentul rozătoarelor, şi anume: dacă animalele au petrecut mai mult timp în compartimentul unde au primit substanţa. În cazul morfinei, şobolanii stăteau în acel compartiment, dar în cazul endomorfinei, nu.
Într-un alt experiment, şobolanii puteau apăsa într-un loc anume pentru a genera o infuzie de medicament. Animalele au demonstrat un efort pentru a obţine morfina, dar nu au apăsat bara pentru a obţine noul medicament.
Echipa speră să înceapă studiile clinice la om în următorii doi ani. Mai ales că noile date apărute recent, conform cărora decesele cauzate de supradoze de medicamente a atins un nou record în 2014. În SUA, un total de 47.055 de oameni au decedat din această cauză.
Sursa: www.descopera.ro