Centrul Interregional de Advocacy şi Diplomaţie şi Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară din Arad, au lansat, astăzi, prima etapă a programului ,,Parteneriate educaţionale în Republica Moldova”.
Astfel, în cursul lunii octombrie, se va desfăşura în Arad, între Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară şi Liceele Teoretice ,, Ştefan cel Mare” din Chişinău, respectiv ,, Mihai Eminescu” din Leova, prima secvenţă din proiectul ,, Perspective europene în educaţie”, care presupune familiarizarea elevilor şi profesorilor din cele două licee de peste Prut cu mediul preuniversitar, academic şi cultural din România şi implicit cu ceea ce înseamnă modelul educaţional din cadrul Uniunii Europene.
,, Delegaţiile care ne vor vizita oraşul şi liceul vor putea vedea aspecte interesante legate de procesul educaţional, dar vor fi implicate şi în activităţile extracurriculare din Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad. Ne dorim să realizăm activităţi comune în care să implicăm elevi şi profesori de la cele două licee prestigioase din Republica Moldova”, a declarat profesor dr. Anca Stoenescu, coordonatorul proiectului.
„Ne bucurăm că prin intermediul Centrului Interregional de Advocacy şi Diplomaţie am putut facilita aceste înfrăţiri între licee de pe ambele maluri ale Prutului, ceea ce va genera cu siguranţă numeroase proiecte şi acţiuni comune prin care elevi din Republica Moldova să cunoască mai bine România şi modelul educaţional din Uniunea Europeană”, a declarat dr. Antoniu Martin , preşedinte pentru România al CIAD.