Senatorul Ioan Ghişe ne-a trimis la redacţie o documentaţie teribilă, despre care spune că ar fi„DESFĂŞURĂTORUL PROTESTELOR”, pe care am publicat-o mai devreme. Ghişe nu contestă că mulţi dintre protestatari au venit din bună credinţă la manifestaţii, însă crede că totul a fost regizat de specialişti în arta manipulării, care au urmărit anumite interese politice evidente.
Ioan Ghişe spune că „aceste proteste au reprezentat o tentativă de lovitură de stat, dejucată de demisia lui Victor Ponta”! Conform declaraţiei sale, a încercat să deschidă acest subiect la o televiziune, însă moderatoarea l-a împiedicat într-un mod agresiv pe care nu şi-l poate explica. Atunci a decis să ne pună la îndemînă întreaga documentaţie. Înainte de a o publica, l-am rugat să ne acorde acest interviu pentru a-şi motiva susţinerile absolut spectaculoase.
Rep.: Nu vă întreb cum aţi intrat în posesia acestei documentări, ci care a fost prima dvs. impresie cînd aţi constatat că acţiunile de protest erau programate din 4 noiembrie pînă pe 1 decembrie, stabilindu-se şi localităţile unde urmau să aibă loc?
IOAN GHIŞE: A fost o confirmare că marile manifestaţii de stradă sînt organizate de specialişti şi că ele nu se petrec spontan. Mă bazez şi pe experienţa personală, din august-septembrie 2012, cînd m-am plimbat timp de o lună în jurul Palatului Cotroceni, cînd s-a demonstrat că şi dacă este vorba de lucruri importante (atunci era vorba de 7,4 milioane de voturi care nu fuseseră luate în considerare pentru demiterea lui Traian Băsescu), cetăţenii nu sînt prea entuziasmaţi să iasă în stradă pentru a manifesta.
Or, manifestaţiile acestea planificate pe zile, pe ore, pe oraşe, în ţară şi în străinătate, cum s-a întîmplat şi în ţările arabe, cu aşa-zisele primăveri, sau evenimentele de la Kiev cu Maidanul de acolo, ne arată că există un anumit scenariu care se aplică în anumite locuri pentru a folosi politic celor le iniţiază, le organizează şi, la sfîrşit, le orchestrează şi profită de efectele lor.
A fost o asemenea miză în cazul acestor proteste?
Sigur. Miza a fost dărîmarea Guvernului Ponta, care vine într-o succesiune deschisă de moţiunea de cenzură, depusă în aceeaşi zi în care DNA anunţa punerea sub acuzare a premierului şi cînd preşedintele Iohannis i-a cerut demisia prima oară.
Dar tragedia de la „Colectiv” a fost un accident pe care nu-l putea anticipa nimeni.
E adevărat. Dar materialele pe care vi le-am pus la dispoziţie arată că scenariul era planificat să culmineze odată cu Ziua Naţională a României, cînd urma să se petreacă acea Revoluţie politică. Tragedia de la Clubul „Colectiv” a fost un eveniment emoţional atît de puternic încît a devansat planul iniţial, de care autorii scenariului iniţial au profitat pentru a obţine scopul politic, pe care-l vedeţi în acţiunile multora dintre organizaţiile implicate în aceste proteste.
Spuneţi că aceste organizaţii se bazează pe manipulare în scop politic?
Bineînţeles. Dar se ştie că ele sînt finanţate din exterior de ani de zile şi se lipesc de interese politice concrete. Este o listă întreagă de ONG-uri care au la dispoziţie o serie de mijloace de comunicare inteligentă şi o bază de date construită în timp, pe care au folosit-o din plin, aşa cum se vede din materialul pe care vi l-am trimis la redacţie! Vă spun sincer, prima oară cînd am tresărit a fost cînd i-am văzut în Piaţă pe mulţi tineri cu rucsacul în spate, cu sticluţa de apă în mînă şi cu smartphone-ul permanent la ureche. Uitaţi-vă şi alte acţiuni similare din lume că apar aceleaşi obiecte! Nu-mi plac scenaritele, dar observ că scenariile acestea sînt similare. În toate, se valorifică nişte mulţumiri ale oamenilor sau emoţii colective. Însă scopurile sînt totdeauna politice!
Nu este o exagerare? Un rucsac sau un telefon inteligent sînt lucruri normale mai ales în rîndurile tinerilor. Toţi erau din grupul de manipulatori?
N-am spus asta! Eu ştiu că în Piaţă au fost cei mai mulţi veniţi din bună credinţă, crezînd că participă la o acţiune de protest faţă de tragedia de la Colectiv. Spun, însă, cămajoritatea lor a fost manipulată! Tot protestul firesc faţă de tragedia de la Colectiv, la care aş fi participat şi eu, a fost deturnat de acel grup foarte influent care avea pregătită acţiunea împotriva guvernului Ponta pentru 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României!
Cum, adică?
Exact aşa cum vă spun. După mine, a fost o tentativă de lovitură de stat, care era programată pentru 1 Decembrie, dejucată de demisia lui Victor Ponta chiar după prima zi de proteste! Poate că o fi avut şi el, în calitate de prim-ministru, informaţii despre acest plan. Uitaţi-vă pe „Desfăşurătorul” pe care vi l-am trimis! Erau programe acţiuni de protest în toată Europa, în zeci de oraşe, dar şi în ţară. Cine credeţi că poate să organizeze în acest fel o acţiune de protest? Numai tinerii de pe Facebook? Eu cred că rolul important îl au alte structuri.
Dar de ce în ziua de 1 Decembrie?
Domnule Spânu, eu, fiind mai bătrîn, am mai trăit chestiuni din acestea. Tot aşa am fost manipulaţi şi în decembrie 1989, cînd lumea ieşise în stradă tot din bună credinţă, iar cei de meserie au deturnat chiar sensul unei Revoluţii adevărate! Vă daţi seama că acum le-a fost mult mai uşor. Vă amintiţi mitingul lui Ceauşescu din 21 decembrie?
Sigur, toată lumea îşi aduce aminte.
Aţi văzut atunci ce efect a avut acea grenadă sau ce-o fi fost, aruncată în mulţime? La fel era programat şi acum. În Piaţă ar fi fost o mare adunare populară şi era de ajuns ca un grup să strige „Jos Ponta”! şi totul s-ar fi transformat în „Noua Revoluţie”! De-asta vă spun că „meseriaşii” ştiu cum să procedeze. Şi vă mai întreb ceva: dacă n-ar fi fost manipulaţi, oamenii nu ar fi fost acum tot în stradă, căci, după cum se vede, cererile„Străzii” nu s-au îndeplinit nici după ce dl. Iohannis s-a dus acolo?
Dar de ce credeţi că şi-ar fi propus cineva să doboare Guvernul Ponta exact în acest moment?
Pentru că, de un an de zile, preşedintele Iohannis ne tot spune că vrea „Guvernul său”personal! În decembrie se împlineşte un an de la investirea sa şi ar mai recupera din popularitatea pierdută dacă ar reuşi să realizeze măcar acest lucru! Cei care se vehiculează acum ca viitori miniştri nu au nici o susţinere, de aceea premierul desemnat aleargă disperat pe la partide să-şi găsească o majoritate. Asta demonstrează că majoritatea lor este scoasă din mînecuţele prestidigitatorului cunoscut care este fostul preşedinte Traian Băsescu. Credeţi că asta au dorit tinerii prezenţi în Piaţa Universităţii?
Ce vreţi să spuneţi?
Foarte simplu. Că premierul i-a fost dat în plic domnului Iohannis de la Bruxelles, în persoana consilierului preşedintelui Comisiei, iar acesta va fi obligat să ia în guvern oameni care vor enerva pe toată lumea pentru că cei mai mulţi sînt dintre cei care au fost susţinătorii lui Băsescu. Nici nu ştiu de ce domnul Iohannis a mai chemat partidele la consultări, din moment ce avea deja numirea în plic!
O ultimă întrebare. Cum rămîne cu Guvernul Cătălin Predoiu, despre care liberalii şi dl. Iohannis au tot spus că va fi premierul pe care-l vor desemna în locul lui Victor Ponta?
Cei care au urmărit atent viaţa politică din ultimii ani ştiu că Predoiu a mai fost folosit de Traian Băsescu în diferite momente tensionate, cum a fost bătălia sa cu guvernul Tăriceanu. Cătălin Predoiu a fost folosit doar pe post de iepure. Uitaţi-vă la numirile făcute de dl. Iohannis pînă acum: la SIE l-a repus pe MRU, fostul şef numit de Traian Băsescu, Dacian Cioloş, propunerea lui Băsescu pentru funcţia de comisar european, este acum desemnat Premier şi multe altele. Practic, cei care au reprezentat fostul regim sînt puşi acum în funcţie unul după altul de către actualul preşedinte al ţării! Nici măcar nu asistăm la rotirea cadrelor, ci la revenirea lor pe funcţii! Asistăm, dacă-mi permiteţi să spun aşa, la o resuscitarea unei mase politice formate de Băsescu şi serviciile secrete în cei 10 ani ai regimului trecut.
Sursa: Cotidianul / Foto: www.ploiesti1tv.ro