Acord între Ericsson şi Apple, pentru dezvoltarea tehnologiei 5G

apple ericsson

Ericsson şi Apple au închis un litigiu în domeniul brevetelor, creând condiţiile pentru colaborarea pe mai multe segmente tehnologice, inclusiv în dezvoltarea tehnologiei 5G, relatează Mediafax.

Acţiunile Ericsson au urcat cu 5,4% în urma informaţiei, la bursa din Stockholm.

Cele două companii au încheiat un acord global de licenţiere încrucişată şi au adoptat un plan de colaborare multiplă, precum dezvoltarea 5G, managementul traficului video şi al reţelelor wireless, a anunţat luni Ericsson.

Apple va face o plată iniţială către Ericsson, căreia îi va plăti ulterior redevenţe, în cadrul unui pact pe şapte ani. Termenii specifici ai acordului nu au fost dezvăluiţi.

Cele două companii erau implicate într-un litigiu în care Ericsson susţinea că producătorul iPhone i-a încălcat brevetele legate de tehnologii fundamentale pentru modul în care comunică dispozitivele mobile.

Ericsson, cel mai mare producător de reţele wireless, vrea venituri mai mari din drepturile de proprietate intelectuală, pe fondul concurenţei care îi afectează încasările din activităţile de bază.

Compania suedeză anticipează pentru acest an venituri din drepturi de proprietate intelectuală în valoare de 13 miliarde de coaorne (1,5 miliarde dolari)-14 miliarde de coroane, estimare care include efectul pozitiv al acordului cu Apple.

Cele două companii s-au dat în judecată în ianuarie, după eşuarea discuţiilor pentru prelungirea licenţei în cadrul căreia Apple plătea redevenţe.

Sursa: antena3.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici