Taxa de solidaritate nu e o taxă nouă, ci una veche, transimte Ministrul Finanţelor. Parţial adevărat, partial fals. Vechea taxă impusă angajatorilor era de opt ori mai mică, iar problema ministrului Finanţelor era că nu putea folosi banii colectaţi în ce scop dorea. Acum, dacă va schimba legea, va putea, iar sumele despre care vorbim sunt de cel puţin 2,5 miliarde de lei în fiecare an.
Ultima explicaţie a Ministerului de Finanţe legată de introducerea taxei de solidaritate de 2% din fondul de salarii, de la 1 ianuarie 2018, a fost că nu este o taxă nouă, ci una veche.
“Contribuţia pentru solidaritate socială nu este o taxă nouă, ci o contribuție socială corelată cu măsura privind reducerea numărului contribuțiilor sociale și cu necesitatea asigurării prestațiilor sociale de care beneficiază salariații în conformitate cu principiile care stau la baza sistemelor de asigurări sociale, cum ar fi principiul contributivităţii și cel al solidarităţii sociale. Contribuția se plătește la bugetul de stat și se datorează de către angajatori la fondul brut de salarii, fiind destinată alimentării Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale și asigurării necesarului pentru plata prestațiilor din domeniul asigurărilor sociale de care beneficiază salariații, cum ar fi indemnizaţiile pentru şomaj, indemnizațiile primite pentru concediile medicale sau cheltuielile pentru accidente de muncă și boli profesionale. Nivelul contribuției este stabilit astfel încât să asigure necesarul pentru plata prestațiilor sociale de care beneficiază salariații. Din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale se asigură plata salariilor în situația în care angajatorii intră în insolvență, în limita a trei salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat”, au spus Finanţele.
De ce este aşadar nevoie de o lege nouă, de o taxă nouă, dacă una există deja? Răsunsul este simplu: pentru că banii luaţi prin taxa veche nu pot fi folosiţi de Guvern în orice scop. Iată explicaţiile:
Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale este constituit din contribuţiile de 0,25%, aplicate la fondul total de salarii brute lunare realizate de salariaţi şi plătite obligatoriu în fiecare lună de către angajatorii care încheie contracte individuale de muncă. În anul 2016, suma totală virată de angajatori la Fond a depăşit 316,52 milioane lei, au spus pentru Economica oficialii ANOFM. Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale este administrat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), prin agenţiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
Din Fondul de garantare, AJOFM plătesc creanţele salariale angajaţilor cu contracte individuale de muncă, încheiate cu angajatori împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive de deschidere a procedurii insolvenţei şi faţă de care a fost dispusă măsura ridicării totale sau parţiale a dreptului de administrare.
Însă aceşti bani nu se cheltuiesc.
După cum a scris ECONOMICA.NET aici, anul trecut, Agenţiile pentru Ocuparea Forţei de muncă din ţară au plătit angajaţilor firmelor în insolvenţă sau faliment, în total, peste 29,46 milioane lei. Adică mai puţin de 10% din sumele încasate, pentru că doar acestea au fost solicitările.
Iar acest fond a avut excedent nu doar anul trecut, ci în ultimii trei ani.
De altfel, Curtea de Conturi atrăgea atenţia la finalul anului trecut că în ultimii trei ani s-a înregistrat un excendent mediu anual la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale în valoare de 231 milioane lei. Curtea de Conturi recomanda anul trecut modificarea legislaţiei existente pentru a permite utilizarea excedentului înregistrat la Fond ca să acoperim un eventual deficit la bugetul asigurărilor pentru şomaj care se subvenţionează de la bugetul de stat. Curtea de Conturi atrage atenţia că excedentul cumulat la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale ar fi acoperit timp de şapte ani subvenţiile acordate de la bugetul de stat pentru bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Aşadar, Ministerul Finanţelor nu poate cheltui aceşti bani în alte scopuri, prin urmare este nevoie de o schimbare a legii, ca să o poată face. Şi, cum banii nu erau totuşi prea mulţi, procentul va fi crescut de opt ori, de la 0,25% la 2%. Aşadar, putem estima o sumă minimă, care va fi colectată de stat din această taxă, de cel puţin 2,5 miliarde de lei, dacă ne referim la nivelul masei salariale din anul 2016, evident mai mică decât cea din 2018, anul în care se va aplica.
Realitatea a fost confirmată, printre rânduri, şi de ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, care a spus negru pe alb că majoritatea banilor se vor duce la bugetul mare, pentru că altfel nu putea să îi cheltuiască.
“2% nu înseamnă integral fondul de salarii. O parte din acest 2% se va constitui ca venit la bugetul de stat, urmând ca, ulterior, de la bugetul de stat să fie acoperite finanţări pentru partea de sănătate şi pentru partea de asigurări sociale. Vor fi aceste două componente. Practic, 90% va merge la bugetul de stat pentru a acoperi diverse destinaţii în funcţie de solicitările bugetare şi 10% va merge către sprijinirea tuturor salariaţilor care se vor confrunta cu situaţii deosebite în caz că angajatorul intră în insolvenţă şi nu le achită obligaţiile”, a spus Mişa.
Procentul de 10% enunţat de Mişa este exact cel în care a fost folosit anul trecut din Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale