AFIR: fondurile pentru infrastructura agricolă de acces s-au epuizat în șase minute de la deschiderea sesiunii

8519

Fondurile pentru infrastructura de acces agricolă s-au epuizat în șase minute de la deschiderea sesiunii, respectiv miercuri la ora 9,00, în acest interval fiind depuse 25 de proiecte în valoare de 24,44 milioane de euro, a anunțat Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

 

Potrivit AFIR, cele mai multe proiecte au fost depuse în județele Bistrița Năsăud, Cluj, Dolj, Satu Mare și Timiș.

Pentru sesiunea 25 mai — 31 octombrie 2016, submăsura 4.3 A — Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice, beneficia de o alocare de 20 milioane de euro.

 

‘Suntem bucuroși de acest aflux de cereri pentru infrastructura rurală și este o dovadă că Programul a început să se deruleze la capacitate maximă. Nevoia de finanțare în mediul rural este uriașă și orice alocare pe care autoritățile ar face-o este insuficientă, dar fiecare ban care ajunge în satul românesc este important’, a declarat Eugen Popescu, directorul general al AFIR.

Sprijinul nerambursabil pentru această măsură va fi de 100% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăși un milion de euro pentru fiecare proiect în cazul drumurilor agricole de acces.

 

Scopul investițiilor sprijinite în cadrul submăsurii 4.3 A este de îmbunătățire a performanței economice a tuturor fermelor și de facilitare a restructurării și modernizării acestora, în special în vederea creșterii participării și orientării către piață, dar și a diversificării agricole.

 

De asemenea, AFIR a anunțat că și alocările financiare pentru Submăsura 7.2 — Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, componentele de infrastructură rutieră din zona montană și non-montană, aferentă sesiunii anuale 2016, au fost epuizate.

 

Astfel, de la deschiderea sesiunii din data de 25 mai 2016, ora 9,00, au fost depuse 46 de proiecte în valoare de 45 milioane de euro pentru infrastructura rutieră din zona montană și 107 proiecte, cu valoarea de 105,8 milioane de euro în celelalte zone. Cele mai multe proiecte au fost depuse în județele Cluj, Bistrița Năsăud și Neamț, pentru zona montană, și în Cluj, Timiș și Bacău pentru restul teritoriului.

  Fermierii care vor subvenții pentru motorină pot depune cereri la APIA, până pe 3 mai

 

Submăsura 7.2 are, pentru sesiunea din 2016, o alocare de 360 milioane de euro.

 

Valoarea sprijinului nerambursabil acordat pentru această măsură este de 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele aplicate de autoritățile publice locale și ONG-uri care sunt negeneratoare de venit. Beneficiarii submăsurii pot obține până la 4 milioane euro pentru proiectele depuse de asociațiile de dezvoltare intercomunitare.

Scopul investițiilor sprijinite de această măsură este de creare și modernizare a infrastructurii rutiere locale și a sistemelor de alimentare cu apă sau apă uzată, care constituie elemente de bază pentru comunitatea rurală. Totodată, beneficiarii submăsurii vor contribui la crearea și modernizarea infrastructurii educaționale ante și preșcolară și a infrastructurii de învățământ secundar superior, cu profil resurse naturale și protecția mediului, dar și a școlilor profesionale în domeniul agricol.

 

Începând cu 25 mai 2016 au fost deschise sesiunile anuale de depunere pentru Submăsurile 4.3.A — Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice — Infrastructura de acces agricolă, 7.2 — Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, 7.6 — Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural.

 

Sumele totale disponibile pentru anul 2016 pentru aceste măsuri depășesc 453 de milioane de euro.

 

Termenul maxim pentru depunere, în cazul în care fondurile nu se epuizează între timp, este 31 octombrie 2016, ora 16,00.

 

Sursa:agrepres

Categorie: mandri.ro
Tags: acces, afir, epuizate, fonduri, subventii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici