Agenția pentru Protecția Mediului din Arad, luată cu asalt. Se depun dosarele la proiectul “Casa Verde”

IMG 0005

UPDATE: Cei prezenţi au început să se certe pentru locuri cât mai în față, iar conducerea AMP a fost nevoită să solicite sprijinul jandarmilor și al polițiștilor locali.

Agenția pentru Protecția Mediului de pe Splaiul Mureșului, din Arad a fost luată în această dimineaţă cu asalt de sutele de arădeni pentru a depune dosare în cadrul proiectului “Casa Verde”.

Este vorba despre prima sesiune a Programului Casa Verde Clasic, lansat la sfârşitul lui septembrie de către Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor. Prin acest program populaţia şi persoanele juridice pot beneficia de finanţare prin Administraţia Fondului pentru Mediu pentru instalarea, înlocuirea sau completarea sistemelor de încălzire clasice cu cele care folosesc energie verde, regenerabila. Programul este destinat atât populaţiei cât şi pentru persoanele juridic.

Prima sesiune este programată între 10 şi 24 octombrie. Dosarele pot fi depuse la sediile agenţiilor pentru protecţia mediului din judeţele de reşedinţă.

Bugetul alocat pentru întreaga ţară este de 94 de milioane de lei, din care 60 de milioane sunt destinate populaţiei şi 34 de milioane persoanelor juridice.

Echipamentele finanţate pentru populaţie prin Casă Verde sunt panourile solare şi pompele de căldură, cunatumul finanţării nerambursabile prin AFM fiind în funcţie de tipul instalaţiei, astfel:

–   până la 3.000 lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate;

–   până la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate;

–   până la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer;

Pentru accesarea finanţărilor prin Casă Verde populaţia are de parcurs cinci paşi, potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Mediului:

Pasul 1.: Depunerea dosarului de finanţare la agenţia teritorială de protecţia mediului

  Medicul arădean, Otilia Ţigănaş, ne vorbeşte despre medicamentele de patru stele

Pasul 2.: Urmărirea site-ului AFM pentru decizia de acceptare în Program

Pasul 3.: Semnarea contractului de finanţare cu Administraţia Fondului pentru Mediu

Pasul4.: Demararea lucrărilor

Pasul 5.: Depunerea cererii de decontare a lucrărilor în termen de maximum 12 luni de la data semnării contractului de finanţare.

Județul Arad are alocată suma de 1,28 de milioane de lei. Aceasta ar ajunge pentru aproximativ 200 de dosare.

Categorie: arad
Tags: agentie mediu, dosare, proiect casa verse, rand, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici