AJPIS Arad anunță beneficiarii de indemnizații de creștere a copilului, de schimbările legislative apărute

646x404 1 2

Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială face un anunț valabil pentru beneficiarele de indemnizații de creștere a copilului, în urma schimbării legislației, începând din luna iulie.

Astfel, mamele aflate în plata indemnizației lunare de creștere a copiilor în vârstă de până la un an sau în plata stimulentului de inserție, precum și cei aflați în concediul fără plată pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani, care doresc modificarea opțiunii prin prelungirea sau reluarea concediului și plata indemnizației lunare, vor trebui să depună cererea tip și actele doveditoare privind suspendarea realizării de venituri supuse impozitului. Acestea pot fi transmise prin e-mail, poștă, ori pot fi depuse direct la sediul Agenției de Plăți și Inspecție Socială. Pentru acești beneficiari, majorarea cuantumului indemnizației aferente se face pe baza documentelor depuse initial.

Formularul cererii tip este disponibil pe site-ul ANPIS, la sediul AJPIS Arad, la Prefectură, precum și la primării.

Pentru persoanele aflate în plata stimulentului de de inserție care nu doresc modificarea opțiunii, majorarea cuantumului și prelungirea perioadei de acordare a stimulentului de inserție până la împlinirea de către copil a vârstei de trei ani, respectiv patru în cazul copilului cu handicap, schimbările se fac automat ,  susține Mariana Daniela Bătrîn, directorul Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială Arad.

Schimbările importante privind majorările de cuantum ale beneficiarilor se reflectă în faptul că: limita minima a indemnizației de creștere la 85 la sută din salariul minim brut pe țară garantat în plată, respective de 1.063 de lei, față de 600 de lei cât este în prezent, limita maxima a indemnizației este eliminată, aceasta urmând să fie calculate la 85 la sută din veniturile nete realizate. Stimulentul de inserție se stabilește la 50 la sută din indemnizația minima, respectiv va crește de la 500 de lei, la 532 de lei.

  Când se vopsesc, de fapt, ouăle de Paşte. Vezi ce spune tradiţia!

Programul AJIS cu publicul pentru preluarea cererilor este luni și miercuri, între orele 8.30 – 18.00, marți, joi și vineri, între orele 8.30 și 16.00.

Categorie: arad
Tags: crestere, indemnizatie, inspectie, prestatii, schimbari, sociale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici