Alertă: focar de pestă porcină la graniţa cu România

ferma porci

Ucraina a notificat Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE) despre apariţia unui focar de pestă porcină africană la porcii domestici, într-o zonă foarte apropiată de nordul României şi al Republicii Moldova, în Hyrchychna, Dunayevetskiy, Khmel’nitskiy.

 

ANSVSA a informat despre această situaţie factorii de decizie de la nivel guvernamental, Instituţiile prefecturale ale judeţelor aflate la graniţele de N-E ale României, în vederea convocării centrelor locale de combatere a bolilor şi a analizei resurselor materiale şi de personal, necesare unei eventuale intervenţii. De asemenea, Autoritatea a informat asociaţiile din industria porcului despre evenimentul epidemiologic de la graniţele României şi despre necesitatea intensificării măsurilor de biosecuritate în exploataţiile profesionale de suine, se precizează într-un comunicat remis de Agenţie.

 

În acest context, ANSVSA a transmis instrucţiuni către DSVSA judeţene aflate la graniţele de N-E ale României despre măsura închiderii târgurilor, expoziţiilor şi aglomerările de animale pentru specia suine, pe perioadă nelimitată şi a dispus intensificarea verificărilor la Punctele de Inspecţie la Frontieră şi a controalelor bagajelor călătorilor.

 

Pesta porcină africană este o boală  virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc, atât cei domestici, cât şi cei sălbatici. Pentru această boală nu există vaccin, singura cale de a feri animalele fiind respectarea unor măsuri de protecţie la venirea în contact cu animalele sănătoase.  Boala NU este transmisibilă la om.

 

Pentru a proteja porcii din exploataţiile de această boală, ANSVSA recomandă  respectarea mai multor reguli:

 

– nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii, cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă; este recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică;

  AJOFM: arădenii pot fi sprijiniți gratuit în găsirea unui loc de muncă peste graniță, prin EURES

 

– creşteţi porcii doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu alţi proprietari de porci domestici;

 

– nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare provenite de la carnea de porc gătită în familie;

 

– dacă există vânători în familie, care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;

 

– nu scoateţi scroafele sau vierii din exploataţie în scopul montei cu animale din altă exploataţie;

 

– nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;

 

– nu folosiţi în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ea ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi.

 

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar de liberă practică concesionar sau DSVSA judeţeană, atenţionează ANSVSA.

 

Sursa:realitatea

Categorie: mandri.ro
Tags: focar, granita, pesta, porcina, veterinară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici