Angela Merkel, desemnată “persoana anului 2015” de revista Time

20130923 600

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a fost desemnată, miercuri, “persoana anului 2015” de editorii revistei americane Time, informează bbc.com. Liderul ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, s-a clasat pe poziţia a doua.

Motivându-şi alegerea, publicaţia americană a menţionat rolul jucat de Angela Merkel în criza refugiaţilor sirieni din Europa şi în negocierile referitoare la datoria publică a Greciei. Jurnaliştii americani au citat, de asemenea, atitudinea cancelarului german faţă de intervenţia Rusiei în Ucraina.

“Doamna Merkel a asigurat în mod constant un leadership moral, într-o lume care duce lipsă de aşa ceva”, a declarat Nancy Gibbs, managing-editor al revistei Time.

Potrivit site-ului agenţiei de presă Reuters, Angela Merkel a ocupat primul loc pe lista scurtă a finaliştilor pentru această distincţie, care i-a mai inclus pe politicianul american Donald Trump, clasat pe locul al treilea, dar şi pe Abu Bakr al-Baghdadi, liderul Statului Islamic, clasat pe locul al doilea.

Revista americană desemnează o personalitate a anului începând din 1927.

În 2014, revista Time a decis să acorde această distincţie medicilor, infirmierelor, personalului medical, ONG-urilor şi tuturor voluntarilor care s-au implicat în lupta contra virusului Ebola care a făcut ravagii în Africa.

sursă: www.mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici